in

Mai cald decât în Malibu! Temperaturi aproape caniculare în Marea Britanie. 28 de grade Celsius în luna mai

Urmează o săptămână deosebit de călduroasă în Marea Britanie, cu temperaturi mai ridicate chiar și decât în Malibu, scrie Daily Mail.

Astfel, Biroul de Meteorologie preconizează că miercuri, în marea Marea Britanie se vor înregistra 28 de grade Celsius, mai mult decât în California, unde vor fi doar 20 de grade Celsius.

Astăzi, luni, 18 mai, temperatura se va ridica la 23 de grade Celsius, mâine poate atinge 26 de grade, iar miercuri mercurul termometrelor poate ajunge la 28 de grade Celsius. Chiar și în nord, unde de obicei este mai răcoare, vor fi 25 de grade.

Însă căldura din această săptămână va fi urmată de un sistem umed de joasă presiune, ce va aduce ploi în cea mai mare parte a țării, spun meteorologii.

Joi, 21 mai, furtunile vor lovi sudul și centrul Regatului Unit, iar în weekend nu vor fi mai mult de 20 de grade Celsius.

De asemenea, vor fi rafale de vânt cu până la 80km/h. Luni, 25 mai, se va mai încălzi, până la 21 de grade Celsius.


„Săptămâna s-ar putea încheia cu ploi, eventual torențiale pe locuri, dar condițiile pot fi temporare doar în sud, o dată cu presiunea ridicată”, a anunțat Biroul de Meteorologie.

Se anunță un weekend călduros în Londra. Autoritățile se tem că populația va umple din nou parcurile

Insula Mallorca, plan special pentru a primi turiști europeni în luna iunie: ”Trebuie să învățăm cum să trăim cu COVID-19 în siguranță”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]




Președintele Ryanair, în război cu Guvernul britanic: „Un plan idiot și imposibil de implementat”

Marea Britanie: Orice persoană cu vârsta de peste 5 ani cu simptome de COVID-19 poate solicita un test