Menu

Mâncătorii de lebede

O lebădă a fost ucisă la Lincoln, pe malul lacului Brayford, și, chiar dacă braconierii nu au fost prinși, Daily Mail avansează ipoteza unor făptași “est-europeni”. Nu este pentru prima dată când asemenea cazuri, fără ca autorii să fie identificați, sunt puse pe seama imigranților “din Est”, unde carnea de lebădă ar constitui o delicatesă.

The Sun a acuzat direct românii că au mâncat lebedele Reginei, în urmă cu mai mult timp. La 20 de ani de la apariția poveștii cu țiganii români care ar fi mâncat lebedele din Viena, această poveste ne urmărește încă. Nu putem scăpa de eticheta de mâncători de lebede.

Zilele trecute, cinci persoane au fost văzute pe malul lacului Brayford din Lincoln, aruncând bucăți de pâine în apă. Ei au reușit să ademenească o lebădă asupra căreia s-au năpustit cu “mai multe bețe pline de cuie”, după care au luat “cadavrul însângerat” și au fugit cu o dubă, scrie Daily Mail. Martorii terifiați au sunat la poliție, iar autoritățile îi caută acum pe bărbați.

Daily Mail scrie că acesta este cel de-al treilea atac asupra lebedelor din Lincoln în doar șase luni, sugerând că imigranții est-europeni le omoară pentru a le mânca. “Lebedele sunt considerate o delicatesă în anumite țări din Europa de Est, dar poliția nu a dorit să speculeze asupra naționalității braconierilor”, notează Daily Mail.

Poliția animalelor din Marea Britanie (RPSCA) consideră, de asemenea, că unicul motiv pentru care cineva ar omorî o lebădă este să o mănânce. În plus, RSPCA atrage atenția că, din moment ce lebedele au un singur partener toată viața, există riscul ca partenerii păsărilor ucise să moară și ei de singurătate. “Este un atac oribil și inuman. Am auzit și de alte atacuri similare în Lincoln. Acum, toată lumea trebuie să lupte pentru a proteja lebedele, care reprezintă un simbol al lacului Brayford”, a spus Charlotte Childs de la RSPCA.

Colonia de lebede albe trăiește pe lacul Brayford de sute de ani, iar o legendă locală spune că, dacă acestea vor dispărea, catedrala din Lincoln se va dărâma.

Nu este prima dată când presa engleză vorbește despre “est-europeni” mâncători de lebede.

La Peterborough, în Cambridgeshire, au fost găsite în martie 2010 oasele unor lebede, mâncate nu se știe de cine, pe malul râului Nene. Pescarii din zonă au acuzat “bandele de imigranți est-europeni înfometați”. Mai mulți pescari au declarat atunci pentru Daily Mail că lebedele erau ademenite cu pâine în capcane cu sârmă ghimpată, apoi lovite cu bâte și ucise.

În Marea Britanie există regulamente stricte. Pentru uciderea sau rănirea unei lebede este prevăzută o amendă de până la £5.000 și șase luni de închisoare. Până în 1998, uciderea unei lebede era considerată “trădare”, păsările aparținând Coroanei potrivit unei legi antice. Dar “multe țări est-europene” au o atitudine complet diferită față de fauna sălbatică, considerând că prinderea de animale pentru consum este normală, mai scria Daily Mail.

În 2008, The Sun i-a acuzat direct pe români că s-au ospătat cu lebedele Reginei Elisabeta. Tabloidul a scris atunci că resturile mai multor lebede care aparțin Reginei au fost găsite pe un câmp în estul Londrei, în apropierea unor corturi în care trăiau polonezi și români.

Un pescar a povestit că a asistat uluit la gătirea unei lebede. “Am văzut un bărbat în jur de patruzeci de ani, cu o barbă mare. Gătea și lângă el se afla o grămăjoară de pene de lebădă. Mai era o pungă cu o lebădă așezată deasupra. Lângă râu mai era încă o pungă cu o lebădă. Lebedele erau jumulite. Am fost dezgustat. Nu mă interesează ce naționalitate au acești oameni. Este pur și simplu strigător la cer. Dacă nu pedepsim acest comportament, în curând nu vor mai fi lebede” a povestit pescarul. Pescarul a dat alarma, dar poliția nu a mai prins pe nimeni. Un jurnalist de la “Evening Standard” a găsit, printre gunoaiele rămase în urma “mâncătorului de lebede” o Biblie scrisă în limba română, ce ar fi indicat naționalitatea autorului!

Există o legendă metropolitană despre romii care ar fi mâncat lebedele de pe lacurile din Viena. Astfel, în anii ‘90, austriecii se plângeau că “românii” care au dat năvală peste ei le mănâncă lebedele. “N-a fost adevărat, este o invenție. În primul rând pentru că o lebădă nu se poate mânca, are carnea foarte tare. Cineva n-a avut ce face și a lansat această poveste, care a devenit apoi o legendă”, ne-a declarat președintele asociației româno-austriece “Unirea”, Ioan Godja.

Sorin Cehan

s.cehan@ziarulromanesc.net

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version