Menu
in

Mandinga a calificat România în finala de la Eurovision (Video)



Mandinga a reușit să treacă, marți seara, de faza semifinalelor a Eurovisionului, ediție organizată de câștigătoarea de anul trecut, Azerbaidjan. Trupa românească a participat în concurs cu piesa “Zaleilah” (compozitor Costi Ioniţă).

Membrii formaţiei Mandinga au declarat pentru Mediafax că îşi propun să facă un spectacol perfect în finala Eurovision, care va avea loc sâmbătă, la Baku, după ce în faza semifinalelor s-au confruntat cu probleme tehnice din vina organizatorilor.

Trupa și-a fixat ca obiectiv clasarea între primele cinci ţări în topul final al competiţiei.

Eurovision va continua joi, cu a doua semifinală, când vor concura, în ordinea tragerii la sorţi: Serbia, Macedonia, Olanda, Malta, Belarus, Portugalia, Ucraina, Bulgaria, Slovenia, Croaţia, Suedia, Georgia, Turcia, Estonia, Slovacia, Norvegia, Bosnia şi Herţegovina, Lituania. Ţările calificate direct în finală sunt Marea Britanie, Franţa, Italia, Azerbaidjan, Spania şi Germania.

Finala concursului Eurovision va avea loc sâmbătă, de la ora 20.00 (ora Angliei).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version