Menu
in

Manelistul Dani Mocanu coordona o rețea de proxenetism în Marea Britanie și Irlanda

O rețea de crimă organizată, specializată în trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani, condusă de manelistul Dani Mocanu, a fost destructurată, marți, 26 septembrie, de polițiștii Serviciului de combaterea criminalității organizate și de procurorii DIICOT din Dâmbovița.



Potrivit Poliției Dâmbovița, marți, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, sub coordonarea DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, au efectuat 13 percheziții domiciliare, dintre care 9 pe raza județului Dâmbovița și câte două în Argeș și în București, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani.

Surse judiciare au declarat că gruparea era coordonată de manelistul Dani Mocanu, iar anchetatorii au descins la domiciliul acestuia.

„În sarcina bănuiților s-a reținut că, începând cu anul 2011, aceștia ar fi racolat tinere, pe care le-ar fi exploatat în vederea practicării prostituției în Marea Britanie și Irlanda. În cauză, la data de 19 septembrie, politia londoneză a efectuat 5 percheziții la 4 bordeluri clandestine și la o reședință, unde au fost identificate 8 persoane bănuite și 6 tinere care practicau prostituția”, arată Poliția Dâmbovița.

În urma cercetărilor efectuate, cei 8 membri au fost arestați, pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație la trafic de persoane, conspirație la proxenetism (controlul prostituției) şi conspirație la spălarea banilor.

La perchezițiile organizate marți, de la domiciliile bănuiților au fost indisponibilizate sume importante de bani, respectiv 39.850 de lei, 1.000 de euro, dar și 15 telefoane mobile, cartele SIM şi mai multe înscrisuri şi documente. Totodată, au fost indisponibilizate şi 5 autoturisme utilizate de persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor.

13 mandate de aducere au fost puse în aplicare.

Românce de 20 de ani salvate din ghearele proxeneților

Tăiat cu sabia de un proxenet român în Irlanda. „Își strângea mâna tăiată care abia se mai ținea”

Scoția. Proxeneți români, 500.000 de lire sterline din exploatarea femeilor. Ademeneau tinere din sate sărace din Prahova

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version