in

Marea Britanie: Distrug distribuitoarele de dezinfectant pentru „a bea alcoolul din interior”

Trei bărbați au distrus distribuitoarele stradale de dezinfectant din South Tyneside, pentru a bea alcoolul din interiorul lor”, scrie The Independent.

Martorii spun că bărbații ar fi transferat lichidul în sticle pentru a-l bea. Bărbații au vizat distribuitoarele stradale și din centrele comerciale. Firma care se ocupă de amplasarea lor susține că au fost raportate cazuri similare în toată Marea Britanie.

Mark Hall, directorul BusinessWaste.co.uk, a declarat: „Se întâmplă peste tot, cam peste tot.”

Consiliul din South Tyneside a declarat că situația stațiilor de dezinfectare a mâinilor se cunoaște și că acestea sunt folosite „în mod necorespunzător”.

Carantină la Vaslui: „Din șapte oameni, câți ne-am întors din Marea Britanie, doar eu am primit pijamale”

Un purtător de cuvânt al consiliului a adăugat: „Acest lucru este total inacceptabil și îi îndemnăm pe oameni să se comporte responsabil”.

„Aceste puncte au fost instalate în beneficiul întregii comunități și în conformitate cu îndrumările guvernamentale privind distanțarea socială și igiena mâinilor pentru a ajuta la prevenirea răspândirii ulterioare a Covid-19”, a mai declarat purtătorul de cuvânt.

Consilierul Pat Hay a postat pe Facebook această problemă, iar ceea ce a urmat au fost zeci de comentarii ale unor persoane care au raportat incidente similare.

A învins virusul la 82 de ani. Moartea, colegă de salon: «Pe patul de lângă mine au murit trei oameni»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie strânge șurubul: Amendă de 100 de lire sterline pentru cine nu poartă mască în magazine, începând din 24 iulie

King’s College Londra: Imunitatea celor infectați cu coronavirus pare să dispară în câteva luni