Aproximativ 60 de voluntari din Marea Britanie, care au fost anterior infectați cu virusul SARS-CoV-2, vor fi reinfectați, în mod deliberat, pentru a participa la un studiu.
Studiul care va dura un an a fost lansat luni, 19 aprilie, în Marea Britanie, pentru a arăta modul în care sistemul imunitar reacționează la persoanele care se infectează cu coronavirus pentru a doua oară, scrie CNN.
Voluntarii, care au avut anterior COVID-19, vor fi infectați în mod deliberat cu virusul, pentru a descoperi ce poate însemna acest lucru pentru dezvoltarea imunității.
Așa-numitul „proces de provocare” va avea loc în condiții atent controlate, cu tratamente la îndemână, în cazul în care voluntarii se îmbolnăvesc, a spus echipa de la Universitatea din Oxford.
Participanții vor fi inițial monitorizați 24 de ore din 24, timp de două săptămâni, în timp ce se vor pune în carantină într-o suită spitalicească special concepută, unde vor fi supuși testelor medicale, inclusiv scanări CT ale plămânilor și scanări RMN ale inimii.
Orice voluntar care dezvoltă simptome vor fi tratați cu tratamentul cu anticorpi monoclonali ai Regeneron și eliberați din carantină numai atunci când nu prezintă niciun risc de infectare a altora.