Marea Britanie, plan de iarnă pentru pandemie. Persoanele nevaccinate, interzise la evenimente. Lucru de acasă și purtarea măștilor se întorc

Un plan pentru perioada de iarnă în Marea Britanie a fost prezentat azi, 14 septembrie, de ministrul Sănătății din Marea Britanie, Sajid Javid, în fața parlamentarilor.

Astfel, planul B al Guvernului, în cazul în care NHS va fi copleșit de un val de pacienți infectați cu COVID, include reîntoarcerea la munca la domiciliu, obligativitate purtării măștilor de protecție și interzicerea participării la evenimentele din interior cu peste 500 de persoane (4.000 în interior) a celor nevaccinați.

Astfel de reguli se vor aplica cluburilor de noapte, festivalurilor sau meciurilor de fotbal.

A treia doză de vaccin se face de săptămâna viitoare

Ministrul Javid a mai spus în timpul actualizării prezentate în fața parlamentului că este „foarte probabil” ca vaccinarea să devină obligatorie pentru personalul NHS din prima linie și că începând cu săptămâna viitoare se va trece la a treia doză de vaccin pentru persoanele eligibile.

Elevii între 12 și 15 ani din Anglia vor face prima doză anti-COVID în școli

Sajid Javid a subliniat că aceste măsuri fac parte din „planul B” și vor fi implementate numai dacă ratele cazurilor devin imposibil de gestionat, potrivit The Independent.

Este „foarte probabil” ca vaccinarea să fie obligatorie pentru personalul NHS din prima linie și pentru lucrătorii din asistența socială, a spus ministrul Sănătății.


Sajid Javid a declarat că o decizie finală nu va fi luată până la finalizarea consultării pe această temă, dar că el crede că se va ajunge la acest lucru.


…Marea Britanie, plan de iarnă pentru pandemie. Persoanele nevaccinate, interzise la evenimente. Lucru de acasă și purtarea măștilor se întorc…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 6 In medie: 2.7]

REVOLTĂTOR! Proprietarul îți poate bloca intrarea în locuință dacă întârzii cu plata chiriei

REVOLTĂTOR! Proprietarul îți poate bloca intrarea în locuință dacă întârzii cu plata chiriei

Român condamnat după o bătaie pe stradă în Anglia. Fusese atacat, dar judecătorul a decis că a fost prea violent