in

Marea Britanie: Români exploatați de alți români. Amenințați că le vor fi răpiți copiii

Un grup de cetățeni români sunt acuzați în instanță că s-au dat drept lucrători ai unei agenții de muncă și astfel au exploatat 10 persoane, tot de origine română, în Perthshire.

Anchetatorii susțin că muncitorii erau obligați să lucreze mai mult de 14 ore pe zi la recoltarea legumelor, uneori doar pentru câteva lire sterline pe săptămână.

Carmen Neacșu și Stelian Neacșu, ambii în vârstă de 53 de ani, împreună cu Gabriel Dogeanu, în vârstă de 39 de ani și Petrica Obreja, în vârstă de 37 de ani, sunt acuzați de conducerea rețelei de trafic de persoane din Blairgowrie, Perthshire.

Procurorii spun că Stelian Neacșu, Dogeanu și Obreja ar fi acționat în calitate de agenți de muncă. pentru a furniza lucrători din România în Mare Britanie.

41 de români exploatați în Anglia. Cei doi români care îi recrutau și le luau aproape toți banii au fost trimiși la închisoare

Potrivit anchetei, infracțiunile au fost comise între 1 ianuarie 2019 și 30 aprilie anul acesta.

Atât Neacșu, cât și Dogeanu, și Obreja ar fi mințit cu privire la faptul că ar fi lucrat pentru o agenție de recrutare.

Cei trei ar fi preluat controlul asupra documentelor de identificare și pașapoartelor celor zece muncitori și i-au determinat pe aceștia să plătească bani în schimbul locului de muncă și al cazării.

De multe ori, lucrătorii nu ar fi primit salariul, ci li s-au reținut banii și li se plăteau doar câteva lire pe săptămână.

Procurorii mai spun că toți cei patru acuzați își intimidau victimele și le amenințau în mod repetat, spunându-le că ei și copiii lor vor dispărea dacă nu vor semna documentele.

Se presupune că suspecții au falsificat documente și îi transportau pe cei zece oameni pentru a munci peste 14 ore pe zi la recoltare.

De asemenea, în anchetă se mai specifică faptul că cei patru au facilitat transferul lucrătorilor din România în Marea Britanie, s-au prefăcut că îi duc la Londra, au aranjat cazare necorespunzătoare, le-au perceput taxe exorbitante pentru călătorii, utilități și curățenie și le controlau finanțele.

Cei doi Neacșu, alături de Dogeanu și Obreja au apărut în fața șerifului George Way.

Toți cei patru au fost arestați preventiv, iar o a doua înfățișare în instanță va avea loc săptămâna viitoare, scrie The Courier.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie. Mașinile fără cheie nu mai sunt asigurate din cauza creșterii furturilor

Anglia. Beat, a provocat un accident auto și a fugit. Urmărit după o dâră de sânge