in

Marea Britanie: Testat pozitiv pentru COVID, un român pleacă după trei zile din carantină și se urcă beat la volan

Românul Ilie Neogoe, în vârstă de 47 de ani, angajat la o fabrică de procesare a păsărilor de curte din Coupar Angus, Scoția, a fost catalogat drept „un risc serios” pentru polițiști și alți cetățeni, el părăsind casa la doar trei zile după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

Incidentul a ieșit la iveală când românul a fost prins conducând în centrul orașului Perth, având aproape de patru ori mai mult decât limita legală de alcool.

Neogoe lucrează la fabrica 2 Sisters, unde a fost descoperit un al treilea focar de COVID-19, în martie anul acesta.

Acuzatului i s-a impus interzicerea provizorie de a conduce în Marea Britanie.

Londra: Doi români au ajuns în instanță pentru că nu au respectat carantina. Au pus pe Instagram fotografii din vacanța în România

El își va afla sentința pe 30 iunie, după ce a recunoscut, printr-un interpret român, că a condus o mașină, pe 4 aprilie anul acesta, cu 78 de micrograme de alcool în aerul respirat. Limita legală este de 22 de micrograme.


De asemenea, Neagoe s-a declarat vinovat de o a doua acuzație de încălcare a reglementărilor pentru pandemia de coronavirus.

El și-a părăsit „în mod vinovat și nesăbuit domiciliul”, pe 4 aprilie, în timp ce ar fi trebuit să fie izolat, după ce a fost test pozitiv la COVID-19, pe 1 aprilie.

Acuzația precizează că românul „a arătat o totală indiferență față de consecințe”, punând polițiștii care au avut de-a face cu el în fața unui risc grav, scrie Daily Record.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3.5]




Situație gravă în Marea Britanie: Din ce în ce mai mulți vaccinați se infectează zilnic cu COVID

În Marea Britanie va începe imunizarea copiilor între 12 și 15 ani împotriva COVID-19