Platformele stațiilor de metrou din Londra sunt înțesate de oameni la ora la care se pleacă la lucru, acesta fiind efectul închiderii a 40 de stații și reducerii trenurilor, cred călătorii.
Un lucrător care merge la slujbă pe Linia Northern a declarat că de dimineață, platforma din stația Colindale e plină de lume.
El a postat pe Facebook o fotografie surprinsă în acele momente, cu lucrători care se urcă într-un vagon de metrou.
O altă persoană a spus, pentru Daily Mail, că face parte din categoria „lucrătorilor cheie” și a postat o imagine dintr-un tren aglomerat de pe Piccadilly Line: „TFL a redus frecvența trenurilor în Londra, care acum sunt și mai aglomerate”.
La o emisiune la care a fost invitat primarul Londrei, Sadiq Khan, acesta a fost întrebat dacă londonezii au înțeles cât de gravă este situația în acest moment.
Londra: Se reduce numărul de trenuri, se închid 40 de stații de metrou. Metroul de noapte – suspendat
„Interacțiunea socială va răspândi virusul. Faceți cumpărături pentru vecinii în vârstă, cumpărați doar ceea ce aveți nevoie”, a răspuns acesta.
El a adăugat că oamenii trebuie să practice distanțarea socială pentru cei dragi vulnerabili și a spus că dacă oamenii nu o vor face, atunci vor „muri”.
Întrebat dacă parcurile și alte locuri publice ar trebui închise sau nu, Khan a spus că oamenii trebuie să cunoască gravitatea situației.
„Dacă oamenii nu stau acasă și nu încetează să mai folosească transportul public, vor muri mai multe persoane. Vă rugăm să rămâneți acasă”, a spus acesta.
El a spus că transportul public trebuie utilizat doar de lucrătorii cheie și a spus că biroul său a implementat un „regim de curățare îmbunătățit pe toate facilitățile TfL”.