Cea mai mare rețea de contrabandă cu persoane din Franța în Marea Britanie care a transportat peste 300 de imigranți ilegali în Regatul Unit a fost destructurată de poliție.
Potrivit Daily Mail, polițiștii din România și Franța au arestat, miercurea trecută, 11 membri ai bandei care făceau parte dintr-o rețea internațională de contrabandă formată din 59 de șoferi și intermediari, cei mai mulți din România.
Banda ar fi făcut peste 3 milioane de lire sterline din această afacere. Astfel, o persoană era taxată cu sume între 9.700 și 12.800 de lire sterline pentru a fi trecută în Marea Britanie prin Eurotunel sau pe feriboturi peste Canalul Mânecii.
Autoritățile franceze și române au percheziționat 18 de case, capturând arme și bani în valoare de 444.000 de lire sterline.
Operațiunea, susținută de agenția Eurojust, a venit după ce poliția franceză a descoperit rețeaua care aducea oameni cu precădere din Orientul Mijlociu, folosind camioane aparținând unor companii românești.
Un purtător de cuvânt al Eurojust a declarat că arestările simultane au făcut parte din cea mai mare operațiune de trafic de persoane din acest an.
Cei 11 arestați au fost acuzați de contrabandă, de participare la o organizație criminală și de spălare de bani.