Menu
in

Ministerul român de Externe cere explicații TESCO: Afișele în limba română cu privire la infractori sunt DISCRIMINATORII

Precizări de presă MAE – Cu referire la informațiile apărute în spațiul public privind mesajul afișat în incinta unei filiale a unui cunoscut lanț de magazine alimentare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord:

„Cu referire la informațiile apărute în spațiul public privind mesajul afișat în incinta unei filiale a unui cunoscut lanț de magazine alimentare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord s-a autosesizat și a întreprins, în regim de urgență, demersuri atât pe lângă conducerea companiei, cât și pe lângă autoritățile centrale și locale, inclusiv la nivelul ministerului de externe britanic (Foreign, Commonwealth and Development Office), pentru a exprima surprinderea și dezacordul părții române față de apariția mesajului respectiv, ce are un puternic caracter discriminatoriu.

Magazin TESCO, afiş în limba română pentru hoţi. «Trebuie să credem că toți românii sunt hoți?»

MAE dezaprobă acest tip de mesaje discriminatorii care nu reflectă imaginea reală a comunității române din Marea Britanie, bine integrată și care aduce o contribuție reală la dezvoltarea societății și economiei britanice.

Totodată, MAE informează că, în scrisoarea adresată conducerii companiei și poliției locale, reprezentanții ambasadei au solicitat înlăturarea imediată a materialelor cu caracter discriminatoriu, precum și clarificarea circumstanțelor și a motivelor care au stat la baza utilizării acestora.

Ambasada României la Londra urmărește cu deosebită atenție acest subiect și va întreprinde toate demersurile legale pentru a asigura cetățenilor români din Marea Britanie garantarea drepturilor în calitate de cetățeni UE și aplicarea unui tratament non-discriminatoriu.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version