in

Moarte misterioasă a unui român în Anglia. Sora lui Valentin face dezvăluiri uimitoare

Sora lui Valentin, românul găsit spânzurat în Anglia, spune că șoferii cu care acesta trebuia să se întoarcă acasă au mințit atunci când au spus că l-au căutat pe fratele său.

Lăcrămioara arată că șoferii nu numai că nu l-au căutat, dar nici măcar nu au anunțat autoritățile de dispariție, plecând pur și simplu spre România, cu bagajele tânărului la bord, dar fără acesta.

Valentin Șleapcă a fost găsit spânzurat, într-un parc, în Marea Britanie, și nu într-o toaletă, cum s-a spus, mai arată sora acestuia potrivit Observator.tv.

Aceasta mai susține că prezenta fratelui său în locația unde a fost găsit fără viață este inexplicabilă. „Valentin nu a fost găsit într-o toaletă, așa cum au informat membrii familiei. Eram toți sub șoc și probabil s-a înțeles greșit. Valentin a fost găsit spânzurat într-un parc. Circumstanțele în care a ajuns acolo sunt învăluite în mister, iar ancheta este în desfășurare”, a precizat sora lui Valentin, conform sursei citate.

Deși tânărul a murit în Anglia, telefonul său ar fi fost localizat ulterior pe teritoriul României.

Șleapcă, în vârstă de 27 de ani,  din Roman, și-a luat bilet să revină de sărbători acasă, dar a pierdut autocarul, în care își lăsase deja bagajele. Ulterior, acesta a fost găsit spânzurat, deși șoferii autocarului, susțin că l-ar fi căutat.

Tatăl românului decedat a declarat că fiul său ar fi fost amenințat cu moartea în microbuzul care l-a adus la autocar și are ca dovadă un sms trimis de Valentin unui prieten, în care îi spune acestuia că anumite persoane din microbuz vor să îi facă de petrecanie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Preotul anglican de 80 de ani, din nou împreună cu Florinel de la Vișina

VIDEO – Momente de panică în cel mai mare mall din Anglia. Oamenii au fugit terifiați