Menu
in

Noi desfiinţăm spitale, britanicii maternităţi



Dacă Ministerul Sănătăţii din România a decis comasarea sau desfiinţarea unor spitale din raţiuni economice şi din lipsă de personal, în Marea Britanie executivul pregăteşte desfiinţarea unor maternităţi. Motivul este creşterea numărului de decese la naştere, atât în rândul nou- născuţilor, cât şi în cel al mamelor.

Potrivit The Independent, siguranţa în maternităţi este la un punct critic, pentru că serviciile sunt oferite cu resurse minime şi în lipsă de personal. Britanicii se confruntă cu un deficit de moaşe. Înainte de alegeri, premierul David Cameron a promis suplimentarea posturilor de moaşă (3000 de locuri), însă guvernul nu a reuşit să pună în practică promisiunea. De cealaltă parte, Colegiul Regal al Moaşelor susţine că este nevoie de 4500 de moaşe în plus pentru a aduce în siguranţă copii pe lume.

14 instituţii de profil din Marea Britanie se confruntă cu o creştere semnificativă a ratei morţii la nou-născuţi, de două ori peste media la nivel naţional. Potrivit datelor oficiale, în timp ce natalitatea la britanici este în continuă creştere, calitatea serviciilor şi forţa de muncă din maternităţi sunt în coborâre.

Soluţia ar fi comasarea unor maternităţi, potrivit preşedintelui Colegiului Regal al Obstetricienilor, Tony Falconer. Acesta susţine că maternităţile trebuie concentrate în unităţi mai mari şi mai puţine, care pot oferi servicii non-stop. Aplicarea aceste soluţii se va traduce în închiderea unor maternităţi, cel mai probabil în localităţile mai mici, femeile fiind nevoite să călătorească mai mult pentru a da naştere. Se aşteaptă ca această propunere să fie întâmpinată cu critici vehemente.

Dificultăţile din domeniul maternităţilor au ieşit la suprafaţă după ce o femeie de 27 de ani a murit în luna ianuarie, în urma unei naşteri prin cezariană. Sareena Ali a suferit o ruptură de uter care i-a provocat un atac de cord, după ce a fost lăsată timp de două ore pe holurile unei maternităţi. În urma anchetei, spitalul a fost somat de o comisie guvernamentală să rezolve problema lipsei de personal şi echipamente, riscând altminteri să fie adus în faţa legii.

Este doar unul dintre spitalele inspectate care au fost somate să ia măsuri în direcţiile menţionate. Deşi Marea Britanie nu se confruntă cu o creştere dramatică a ratei mortalităţii la nou-născuţi, aceasta variază cu până la 50% în diferite regiuni. Potrivit statisticilor, nouă din zece mame care au murit de preeclampsie (creşterea tensiunii la gravide), au primit îngrijiri neadecvate. Natalitatea a crescut cu 19 procente în ultimul deceniu, iar personalul şi resursele nu au ţinut pasul cu aceste schimbări, numărul moaşelor crescând cu doar 12 procente.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version