Menu

O şansă pentru femeile rome aflate în detenţie în UK



În UK  funcţionează un program de sprijin pentru femeile  de etnie romă din România şi Bulgaria aflate în închisoare. Potrivit reprezentanţilor Fundaţiei Hibiscus prin  Proiectul “Bunăstarea femeilor prizoniere” se oferă sprijin pentru ca deţinutele să-şi cunoască drepturile precum şi exercitarea acestora. Totodată, Hibiscus poate oferi consiliere cu privire la asistenţa socială, servicii de emigrare, formare profesională, găsirea unei locuinţe, obţinerea NINo sau găsirea unui loc de muncă. De asemenea, Hibiscus oferă sprijin material, inclusiv mici plăţi de urgenţă pentru copii aflaţi în întreţinere şi nu în ultimul rând un program pregătitor pentru  învăţarea limbii engleze, dar şi consiliere psihologică. FPWP Hibiscus furnizează consiliere şi sprijin pentru femeile din închisoare şi din comunitate de mai bine de 25 de ani. “Fundaţia dispune de un program structurat ca o alternativă la detenţie, propunându-şi să identifice zonele de vulnerabilitate şi nevoile acestor femei aflate în închisoare, precum şi acordarea sprijinului necesar pentru a găsi o cale de reintegrare şi de reducere a riscului de recidivă”, precizează Krassi Whittaker, Project Worker – Roma Women.

FPWP/Hibiscus
12 Angel Gate, 320 City Road, London EC1V 2PT
T: 0207 278 7116
M: 07930047453
F: 0207 837 3339
k.whittaker_fpwp@btconnect.com
www.fpwphibiscus.org.uk

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version