O primă victorie în lupta cu coronavirusul. Vaccinul de la Oxford, eficient împotriva COVID-19. Induce un răspuns imun la boală

Vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de oamenii de știință de la Universitatea Oxford induce un răspuns imun la boală, arată prima fază a studiilor asupra subiecților umani, scrie Sky News.

Dozele de vaccin, denumit AZD1222, au fost administrate la 1.077 adulți sănătoși cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, în cinci spitale din Marea Britanie, în lunile aprilie și mai, ca parte a studiului clinic pentru faza 1 pentru vaccinul dezvoltat de AstraZeneca și oamenii de știință de la Universitatea din Oxford.

Rezultatele – publicate luni în Lancet Jurnal – arată că vaccinul a indus anticorpi puternici și răspunsuri imune ale celulelor T, până la 56 de zile de la administrarea lor.

Celulele T sunt cruciale pentru menținerea protecției împotriva virusului ani de zile.

Oamenii de știință au descoperit că răspunsul ar putea fi și mai puternic după o a doua doză de vaccin.

În comparație cu grupul de control, căruia li s-a administrat un vaccin pentru meningită, vaccinul COVID 19 a provocat reacții adverse mai frecvente, însă acestea ar putea fi reduse prin tratamentul cu paracetamol. Raportul arată însă că nu au existat efecte adverse grave ale vaccinului.

Marea Britanie – contracte pentru zeci de milioane de doze de vaccin anti-COVID19 cu două companii farmaceutice din Europa

Profesorul Andrew Pollard, care conduce studiul la Universitatea din Oxford, a declarat: „Sistemul imunitar are două moduri de a găsi și de a ataca agenții patogeni – anticorpii și celulele T.”

„Acest vaccin este destinat să inducă ambele, astfel încât poate ataca virusul atunci când acesta circulă în organism, precum și să atace celulele infectate. Sperăm ca acest lucru să însemne că sistemul imunitar își va aminti de virus, astfel încât vaccinul să protejeze oamenii pentru o perioadă îndelungată”, a continuat cercetătorul.

Cu toate acestea, este nevoie de mai multe cercetări înainte de a putea confirma că vaccinul protejează în mod eficient împotriva infecției cu SARS-CoV-2 și cât durează protecția.

Însă cercetătorii spun că aceste este doar începutul, întrucât va trebui să se afle mai multe lucruri despre acest virus, mai ales că deocamdată nu se știe cât de puternic trebuie să fie răspunsul imunitar pentru o protecție eficientă împotriva infecției SARS-COV-2.

Testele din faza a doua sunt deja în curs în Marea Britanie, iar testarea pentru faza a treia a voluntarilor din Brazilia are loc, de asemenea.

Aceasta vine după ce guvernul britanic a asigurat accesul timpuriu la 90 de milioane de doze de vaccin COVID-19 –  dezvoltate de parteneriatul BioNTech și Pfizer.

Germanii și francezii, cel mai puţin dispuşi să se vaccineze împotriva coronavirusului

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra. Femeie însărcinată bătută și forțată să se prostitueze de doi frați români: „Îți rupem capul!”

Breaking News! Incendiu mistuitor în Bournemouth. Flăcările se îndreaptă spre hotelul din apropierea plajei