O tânără spune că are de gând să renunțe la cetățenia română o dată ce o va avea pe cea spaniolă din cauza a ceea ce se întâmplă în țara sa natală.
Andreea Dragomir are 30 de ani şi locuieşte în El Carmel, un cartier din Barcelona construit în anii 70 de guvernul Franco pentru clasa muncitoare.
La începutul anului, tânăra se întorcea în România să-l viziteze pe unchiul ei (fratele bunicii), care avusese un infarct. S-a îngrozit. Nu mai vrea să revină în ţară, vrea să renunțe la cetățenia română.
Unchiul Andreei are 87 de ani şi a rămas singur după ce soţia lui a murit anul trecut. Pe 8 ianuarie, a făcut un infarct pe stradă, iar ambulanța l-a dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanța, unde a stat internat până în februarie, când s-a întors Andreea în ţară, scrie Libertatea.
L-a găsit în secţia de cardiologie ”legat de pat, sedat, cu răni la mâini şi picioare”, într-un salon de cinci persoane în care erau şi alţi bătrâni legaţi şi sedaţi. Nici unul dintre ei nu era îmbrăcat: aveau doar pamperşi şi erau acoperiţi cu pături, iar mâinile şi picioarele le erau legate cu benzi albe.
„Avea nişte răni de nu îţi închipui şi aia nu aveau nici dezinfectant, crema cicatrizantă, nimic”, spune Andreea. „Ca să nu zic ce iritaţie avea la fund, de la pampers neschimbat, că nici de-alea nu aveau. Mi-au zis că aşa trebuie, că nu au personal să-l însoţească la baie şi că le e frică să nu-şi spargă capul sau să-şi rupă ceva. Era aşa sedat într-o seară când am fost, că încerca să vorbească şi nici nu reuşea să mişte limba. Cum naiba să nu înnebuneşti stând o lună aşa cu ochii pe pereţi, nu ştiu”.
„Eu atunci nici nu am putut să fac/zic mare lucru, că îmi era frică să nu îl trateze pe el rău pe urmă”, povesteşte Andreea. „Dar tare şocată am fost de ce am găsit acolo. Am stat într-un plâns continuu, a fost îngrozitor. Şi asistente care îmi ziceau că îmi fac favoarea să cumpere una-alta de la farmacia spitalului, că eu dacă ieşeam nu mai reuşeam să intru; nici nu cumpărau câte ziceau, nici nu încercau măcar să îmi dea restul – li se cuvinea lor”. „Nu doar că nu m-aş mai întoarce niciodată, dar aş lua pe toată lumea dragă de acolo”.