O româncă de 17 ani originară din Negreşti – Oaş a cucerit deja Hollywood-ul. Oana Grigoruț, nume de scenă Oana Gregory, joacă rolul principal în serialul Crash & Bernstein, cel mai popular serial pentru adolescenți, transmis pe Disney XD. Oana a câștigat un rol pentru care se băteau 2.600 de fete din întreaga lume.
Potrivit Transilvania Reporter, părinții Oanei, Mariana și Dumitru Grigoruț sunt din Vama și Bixad, județul Satu Mare. Oana s-a născut în Negrești-Oaș, unde părinții ei au locuit în primii ani de căsnicie, după care au emigrat în SUA.
„Soțul meu a venit în USA în anul 1998, împreună cu Ansamblul Transilvania, pentru festivalul internațional de folclor care se ține în fiecare an în Salt Lake City din statul american Utah. Eu am venit trei luni mai târziu“, a declarat mama Oanei, care înainte de a emigra lucra la o bancă din Negreşti Oaş.
La început, părinții Oanei au avut exact aceeași mentalitate ca și majoritatea românilor care pleacau imediat după 1989 în SUA. Pentru că era foarte greu sau aproape imposibil să obțină cetățenia, și-au propus să stea atâția ani cât vor rezista departe de copii, după care să se reîntoarce acasă cu bani, pentru a le face viața mai frumoasă.
Dar când a văzut oportunitățile pe care copiii ei pot să le aibă, pur și simplu i-a spus soțului că nu se mai întoarce în România decât în momentul când va avea actele în regulă pentru a-și aduce și copiii acolo. În patru ani au primit rezidența permamentă în USA și şi-au adus şi copiii, pe Oana şi Dorel, care aveau doar șase, respectiv 14 ani, când au ajuns la Chicago, în 2002.
Oana a urmat clasele I-VIII în Chicago. Nu i-a fost ușor, nu știa limba engleză și nu cunoștea pe nimeni. În clasa a III- a însă era cea mai bună elevă din clasă.
În 2006, Oana a participat la un concurs organizat de International Models & Talent Association. Tânăra a fost selectată şi instruită la şcoala Barbizon Schaumburg. După concurs, Oana a primit 54 de oferte de la diferite agenţii şi manageri de la Hollywood. Mariana Grigoruţ hotărăşte să se mute împreună cu Oana pentru şase luni acolo.
Imediat după ce a ajuns la Hollywood, Oana a început să facă print-modeling și reclame de publicitate TV, după care a început să participle la castinguri pentru filme și show-uri de televiziune. După un an, toată familia Grigoruț s-a mutat la Hollywood.
Oana joacă acum rolul principal în serialul Disney, Crash and Bernstein. A concurat pentru acest rol cu 2.600 de fete. A filmat 23 episoade pentru sezonul 1 și acum se filmează sezonul 2, unde deja au ajuns la episodul 9. Este în clasa a XII-a și are rezultate foarte bune la învățătură.
Familia Grigoruț s-a acomodat foarte bine în State, dar păstrează totuși obiceiurile românești. Merg aproape în fiecare duminică la biserică, vorbesc românește de câte ori au ocazia și mânâncă mâncare românească. Familia Grigoruț și-a deschis un restaurant cu specific românesc la Hollywood.
Anul trecut, la premiera sezonului 1 a serialului Crash and Bernstein, toată echipa de filmare a mâncat sarmale și a băut pălincă de Oaș, la fel și la petrecerea de Crăciun 2012, când echipa de filmare de la Crash and Bernstein a petrecut la restaurantul lor, unde au dansat în horă și au mâncat sarmale și mici.
„Mă consider un Ambasador al României aici la Hollywood și de câte ori am ocazia le vorbesc despre țara mea și despre câte valori avem, care din păcate își desfășoară activitatea în alte țări pentru că nu sunt apreciați în țara lor“, încheie Mariana Grigoruț, mai scrie Transilvania Reporter.