În Marea Britanie se găsesc de vânzare, pe piața neagră, arme de toate felurile, gloanțe asortate și grenade. Pentru cei care nu au bani să le cumpere, armele se pot și închiria.
O investigație a ziarului Mirror scoate la iveală adevăruri șocante – piața armelor de foc există și este în dezvoltare. Poți găsi cam orice fel de armă. Dealerii au și pachete speciale, astfel că la £300 se poate achiziționa un pistol, un amortizor și câteva gloanțe.
Majoritatea armelor provin din fosta Yugoslavie și intră în UK pe același traseu cu drogurile. Cumpărătorii sunt membrii bandelor care vor să fie mai “răi” și mai bine echipați ca rivalii lor.
Investigația a venit în urma incidentului de marți, când doi ofițeri au fost împușcați mortal în Greater Manchester, iar în mașina lor a fost aruncată o grenadă.
Nicola Hughes (23 de ani ) și Fiona Bone (32 de ani) au mers să investigheze un furt. Când s-au apropiat de locația respectivă, un om a ieșit și le-a împușcat cu sânge rece. Ancheta a stabilit ulterior că apelul a fost făcut chiar de criminal, care premeditase acțiunea.
Suspect în acest caz este Dale Cregan (foto) care se află în prezent în custodia poliției. El era deja urmărit pentru alte fapte asemănătoare și exista o recompensa de £50.000 pentru orice informație care ar fi ajutat la prinderea sa.