Pacientă cu hemoragie cerebrală și episoade halucinatorii este recuperată de #SuperMedicii din Enayati Hospital
Urmare a unui accident vascular care a adus-o într-o stare ușor confuză, agitată și în căutarea unor uși care nu există, doamna P., în vârstă de 74 de ani, a avut norocul să ajungă în cel mai bun spital privat de medicină internă, neurologie, geriatrie, recuperare și îngrijiri paliative din București în care se tratează cu succes cazuri medicale complexe – Enayati Hospital din Orașul Medical (Enayati Medical City).
Doamna P., povestește familia, era un om vesel, energic, sigur de sine, dar care nu a făcut niciodată o rutină din vizitele la medicul de familie. Până într-o zi, când a ajuns la un spital de urgență, cu o durere de cap intensă, cu greață și vărsături. Evaluată neurologic și imagistic, doamna Paulina a primit diagnosticul de hemoragie subarahnoidiană, cu alte cuvinte, o sângerare la nivel cerebral. Ulterior acestui diagnostic, pacienta a început un proces de recuperare, după care a fost externată. Acasă, însă, familia a remarcat primul episod halucinatoriu: doamna căuta o ușă care nu exista.
Atunci familia a decis să caute un spital cu reputație în îngrijirea pacientului, cu condiții foarte bune de spitalizare și experiență pe cazuri complexe, care să poată aborda corect și complet cazul medical al doamnei Paulina – de la consulturi multidisciplinare până la reabilitarea medicală de care avea nevoie. Și a ajuns la Enayati Hospital.
„La evaluarea inițială, am observat semne care nu puteau fi explicate în totalitate de evidențierea hemoragiei subarahnoidiene. Astfel, imediat după internare, am repetat imagistica cerebrală, pentru a urmări evoluția hemoragiei. Am constatat că hemoragia respectivă era într-o remisiune aproape completă, dar asociat exista un grad de atrofie cerebrală. Având în vedere manifestările clinice ale pacientei, în special prezența tulburărilor de comportament cu halucinații vizuale, am cerut o evaluare neurocognitivă și una psihiatrică, iar colegii au confirmat, prin teste obiective, ceea ce constatasem clinic: un debut al unei afecțiuni neurocognitive. În plus, fiindcă pacienta prezenta factori de risc asociați precum obezitate și hipertensiune, i-am efectuat noi analize de laborator, consulturi cardiologice, de diabet și nutriție, ajustând tratamentul în consecință.”,
spune dr. Roxana Zugravu, medic neurolog, Secția de Neurologie Cronici din Enayati Hospital.
După un proces atent și intensiv de supraveghere și recuperare, care a combinat terapia medicală, cu kinetoterapia, doamna Paulina a plecat vindecată din Enayati Hospital. „Cu multă recunoștință, mulțumesc colectivului pentru îngrijirea și omenia de care a dat dovadă. Îngrijire excepțională, colectiv închegat și unit, cu adevărat oameni pentru oameni. M-am simțit nu numai îngrijită, ci și răsfățată. Parcă și durerile trec mai repede când ai în fața ta o persoană cu ochii veseli și omenoși. Totul respiră curățenie, îngrijire și respect pentru bolnav. Mii de mulțumiri și multă recunoștință pentru acest colectiv minunat.”, scrie doamna P.
Într-o lume în care bolile neurodegenerative devin din ce în ce mai frecvente, rolul unui spital care să facă o prioritate din analiza amănunțită a tuturor semnelor clinice, care oferă tratamente specializate și personalizate și care sprijină pacienții și familiile acestora în gestionarea provocărilor zilnice este esențial.
Un spital privat specializat în Neurologie Cronici, așa cum este Enayati Hospital din București, se remarcă printr-o serie de caracteristici de diagnostic și recuperare la standarde înalte, care contribuie la îmbunătățirea calității vieții pacienților cu afecțiuni neurologice.
Abordare multidisciplinară
Echipa medicală din Enayati Hospital este compusă din specialiști de medicină internă, cardiologie, nutriție, neurologi, fizioterapeuți, kinetoterapeuți, psihologi și psihiatri care colaborează pentru a oferi cele mai bune soluții și tratamente pacienților. Această colaborare interprofesională se asigură că toate aspectele bolii sunt abordate, de la simptomele fizice la impactul emoțional asupra pacientului și familiei.
Rolul esențial al fiecărui specialist în procesul diagnosticării și vindecării
Neurologii joacă un rol esențial în diagnosticarea și gestionarea bolilor neurodegenerative. Aceștia au competența de a identifica semnele timpurii ale bolii și de a prescrie tratamentul adecvat, care să crească incontestabil calitatea vieții pacienților și să încetinească progresul bolilor.
Fizioterapeuții lucrează la menținerea și îmbunătățirea mobilității pacienților, utilizând exerciții specifice și tehnici de terapie pentru a crește funcția motorie.
Kinetoterapeuții se concentrează pe reabilitarea fizică, ajutând pacienții să recâștige forța musculară și coordonarea, utilizând echipamente specializate, inclusiv robotizate pentru succesul recuperării.
Psihologii și psihiatrii oferă sprijin emoțional pacientului și familiei, fac recomandările necesare și procesează o serie de teste concludente pentru evaluarea stării pacienților.
Programe personalizate de tratament și recuperare, mai rapid, mai ușor.
Fiecare pacient este unic, de aceea în Enayati Hospital planurile terapeutice sunt adaptate nevoilor specifice ale pacienților cu diverse patologii medicale, ținând cont de stadiul bolii, capacitățile fizice și mentale și obiectivele personale ale acestora. Această personalizare nu doar că optimizează rezultatele, dar și motivează pacienții să participe activ în procesul de recuperare.
„Reperele de excelență ale Enayati Hospital sunt determinate de combinația specială dintre o abordare multidisciplinară, folosirea tehnologiei de ultimă generație, programe personalizate de tratament și recuperare, precum și o atenția acordată nevoilor fiecărui pacient și familiei acestuia. În spitalul nostru pacienții nu primesc doar îngrijire și tratament medical, ci și speranță, sprijin pentru un viitor mai bun.”
susține dr. Florentina Mehic, director medical Enayati Hospital.
Secția de Neurologie Cronici din Enayati Hospital include servicii de evaluare, recuperare și spitalizare în regim hotelier. În acest spital se tratează:
- Accidente vasculare(AVC)
- Tumori cerebrale
- Traumatisme cerebrale
- Afecțiuni inflamatorii la nivelul coloanei vertebrale
- Leziuni nervoase
- Atrofie musculară
- Contuzii
- Hidrocefalie
- Plex brahial
- Lombosciatică
- Neuropatii
- Tetrapareză spastica
- Hemiplegie
- Paraplegie
- Boala Parkinson
- Scleroză multiplă
- Sindrom tunel carpian
- Traumatismele măduvei spinării
- Distrofie musculară
#SuperMedicii cu experiență vastă în domeniu, aparatura de ultimă generație și abordarea medicală integrată a întregului personal fac din Enayati Hospital unul dintre cele mai performante spitale din țară, dedicat pacienților cu patologii neurologice diverse, atât cronice, cât și acute.
Date de contact:
Șos. Gh. Ionescu Sistești 8A, Sector 1, București | tel. 0374 498 199
e-mail: sales.retail@enayati.ro | www.enayatihospital.ro
Articole similare:
- Căminul pentru seniori Enayati Home – un loc bun care dă valoare timpului
- Te întorci acasă vara asta? Prioritizează-ți sănătatea cu pachetul ‘Internare cu tot ce trebuie’ de la Enayati Hospital București!
- Enayati, un spital dedicat sănătății tale și a celor dragi ție