Menu

Pacientul român

de Sorin Cehan

“Nu suntem mulţumiţi de medicii din UK. Pentru orice, ne dau paracetamol. Pentru aceleaşi probleme, în România ne dădeau antibiotice!” Aceasta este, pe scurt, atitudinea multor români care ajung la un cabinet medical din Marea Britanie. Paracetamolul este într-adevăr cel mai frecvent utilizat medicament din sistemul britanic de sănătate, spune medicul Tudor Toma. Este un antidolorific şi un antitermic foarte eficient, foarte ieftin şi foarte bine tolerat de pacienţi. “În România se face abuz de antibiotice, unii medici prescriu după cum doresc ei antibioticele, unele dintre cele mai scumpe”, mai spune doctorul Toma, fondatorul societăţii medicilor români din Marea Britanie.

Doctorul Tudor Toma, despre sistemul medical britanic

România se află pe locul 4 la consumul de antibiotice în Europa, conform unei statistici europene. 40% dintre români au declarat că au luat antibiotice ca să scape de un guturai, în condiţiile în care astfel de tratament este inutil contra virusurilor care cauzează guturaiul. Anul trecut, reprezentanţii Institutului de Sănătate Publică din Bucureşti au atras atenţia că aproximativ 50% dintre prescripţiile de antibiotice sunt nejustificate.

Gabriel Popescu, medic de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”, citat de Jurnalul Naţional, a enumerat câteva sfaturi pentru pacientul român, între care următorul: “să nu preseze medicul să îi recomande antibiotice dacă acesta nu consideră necesar”. Halucinant. Acelaşi tip de pacient merge la medicii din UK şi se uită chiorâş când vede reţeta. Se simte tratat superficial.

Românii sunt nemulțumiți de sistemul medical britanic

Trebuie amintit că speranţa medie de viaţă în România este cea mai scăzută din Europa, deşi suntem pe locuri fruntaşe la consum de antibiotice. Trăim în medie cu circa 7 ani mai puţin decât britanicii trataţi “superficial” cu paracetamol.

Mai este ceva care completează tabloul. În primul trimestru al anului 2012, piaţa de medicamente din România a crescut cu 21,6% faţă de perioada similară a anului trecut. Într-o ţară în criză, unde se închid în continuare fabricile şi unde nu se mai produce aproape nimic, creşte consumul de pastile, pacienţii înghit din ce în ce mai multe antibiotice şi alte otrăvuri legale. Din cauza salariilor mici, medicii trebuie şi ei să trăiască, iar pe lângă şpăgile deja clasice, sunt stimulaţi de agenţii comerciali ai marilor multinaţionale de medicamente să prescrie cât mai multe antibiotice, chiar şi când nu e nevoie. Apoi probabil li se recunoaşte o parte din profit, sub diferite forme.

Mulţi medici nu mai suportă situaţia şi pleacă în masă. Peste 1.600 medici au emigrat numai în acest an, după ce la începutul lui 2012, aproximativ 11.200 de medici români lucrau deja peste hotare. Numai în Marea Britanie sunt 4.100 de medici români cu acte oficiale. Trebuie să sperăm că nu şi-au adus cu ei şi obiceiul de a-i îndopa pe pacienţi cu antibiotice, chiar atunci când dau peste români care tânjesc după o ampicilină, o oxacilină, un ciproflaxin, un clotrimazol, un fluocinolon…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version