Menu
in

Părăsit de iubita româncă, un englez se dezlănțuie: „Cerșetoare jegoasă, româncă ieftină ”



Un englez este judecat pentru atac rasial agravant după ce a proferat cuvinte jignitoare, precum româncă ieftină, la adresa fostei sale iubite, de origine română și a mamei acesteia.

Potrivit Get Surrey, James Ellis i-a spus fostei iubite că este o „româncă ieftină”, iar mamei acesteia i-a adresat apelativul „ cerșetoare jegoasă ”.

Britanicul a apărut la Curtea din Guildford acuzat de hărțuire rasială agravantă. Potrivit instanței, acesta a fost într-o relație cu reclamanta timp de 18 luni, când femeia a decis să se despartă de el, în ianuarie 2017.

Numai că Ellis a continuat să o contacteze pe româncă, fără consimțământul acesteia, ceea ce procuratura consideră a fi un act de hărțuire.

Mai mult decât atât, britanicul a avut și un „ton rasist”, într-unele dintre mesajele adresate fostei iubite: „Sunt un tip serios, drăguț, care este prea bun pentru o româncă ieftină ”.

Pe lângă remarcile rasiste, Ellis s-a dus și de trei ori, neanunțat, la domiciliul femeii, care a declarat că a fost speriată de comportamentul acestuia. De asemenea, pe 10 martie 2017, spune tânăra, Ellis „a refuzat să o lase să treacă”, ceea ce a făcut-o să îl reclame la poliție.

Apărarea susține că între cei doi „exista încă iubire” atunci când Ellis o vizita pe româncă, iar contactele au fost acceptate de aceasta. Procesul continuă.

Rasismul și intoleranța în Marea Britanie au atins cote alarmante

Credeți că rasismul s-a intensificat în UK după referendumul pentru Brexit? Iată câteva imagini care vă vor pune pe gânduri

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version