Menu
in

Pasagerii europeni se plâng de companiile aeriene: „Suntem tratați necorespunzător”



Unul din cinci pasageri europeni afectaţi de zboruri anulate sau întârziate se consideră tratat necorespunzător de către companiile aeriene, arată rezultatele unui studiu de specialitate, dat miercuri publicităţii.

Pe de altă parte, 14% dintre pasagerii chestionaţi de AirHelp susţin că există prea puţin spaţiu pentru picioare între scaunul pe care îl ocupă şi cel din faţă, în timp ce un călător din 10 a întâlnit însoţitori de bord nepoliticoşi.

De asemenea, 7% dintre respondenţi au menţionat că sunt obligaţi să îşi înregistreze bagajul de mână la biroul de check-in, 4% au fost nevoiţi să îşi schimbe locul în avion şi 5% s-au văzut nevoiţi să achite suplimentar pentru costurile ascunse.

La nivel general, 37% dintre pasagerii europeni sunt nemulţumiţi de companiile aeriene, considerând că sunt prost trataţi de către acestea.

Potrivit Regulamentului European 261, pasagerilor afectaţi de zboruri întârziate mai mult de două ore şi efectuate pe o distanţă de peste 1.500 km companiile aeriene trebuie să le ofere vouchere pentru mâncare şi băutură şi posibilitatea de a efectua două apeluri telefonice sau de a transmite două email-uri. Dacă este necesar, companiile aeriene trebuie să ofere cazare şi transferuri. Dacă zborul întârzie mai mult de trei ore ori este anulat din motive care ţin de transportatorii aerieni, inclusiv greve spontane, pasagerii au dreptul la despăgubiri de până la 600 de euro de persoană.

Avioanele Ryanair nu vor mai decola din Marea Britanie după Brexit. O’Leary: „Alegătorul britanic a fost mințit”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version