Patriarhul Daniel trasnmite un mesaj de unitate, cu ocazia sărbătorilor pascale, solicitându-le românilor să nu uite de frații lor, care se află în această perioadă în străinătate.
„Sărbătoarea Învierii Domnului sau Sărbătoarea Sfintelor Paști este sărbătoarea biruinței lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morții. Învierea lui Hristos nu este revenirea la viața pământească, trecătoare, amestecată cu moartea, ci este trecerea la o viață nouă, la o viață cerească, veșnică. Învierea lui Hristos este temelia şi începutul învierii tuturor oamenilor, la sfârșitul veacurilor. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că precum în Adam toți mor, așa în Hristos, toți vor învia”, a transmis Patriarhul, potrivit Mediafax.
Acesta a mai arătat că sărbătoarea Sfintelor Paști este o sărbătoare a luminii, adică a sensului ultim al vieții omului şi al Universului.
„Întrucât omul nu a fost făcut pentru a rămâne în mormânt, ci pentru a urca la cer, iar universul actual, trecător, se va preface în cel nou şi în pământ nou. Întrucât Sărbătoarea Sfintelor Paști este și sărbătoarea păcii şi a bucuriei, ea ne cheamă să aducem oamenilor aflați în nevoi pace și bucurie, prin cuvinte frumoase şi prin fapte bune.
Totodată, să nu-i uităm pe fraţii noştri, românii aflaţi printre străini. Cu prilejul sărbătorii Sfintelor Paști, vă dorim tuturor pace și bucurie, sănătate şi mântuire, împreună cu salutul pascal Hristos a Înviat!”, a mai spus Patriarhul Daniel.