Menu

Peste 500 de mii de români au plecat definitiv din țară în ultimii 20 de ani.



România se confruntă de ani buni cu fenomenul migrației populației. Dincolo de migrația sezonieră, de românii care pleacă la muncă în străinătate pentru o perioadă nedefinită de timp, există și persoane care aleg să plece definitiv din România , la fel de bine cum există și persoane străine care vin și se stabilesc în țara noastră, imigranții. Econtext a realizat harta emigrației și a imigrației, vrând să arate câți români au plecat definitiv din România în altă țară, dar și câți străini au sosit din alte state și și-au stabilit domiciliul într-o localitate din România. Astfel, aproape 500 de mii de români și-au părăsit țara în căutarea unui loc mai bun în lumea largă din 1990 și până în 2009, acestea fiind cele mai recente date. Este vorba de cei care și-au mutat domiciliul în altă țară, renunțând oficial la cartea de identitate și obținând astfel un pașaport special, de „român cu domiciliul în străinătate”. Aceeași perioadă a fost luată în calcul și în cazul străinilor care s-au stabilit la noi.  În total, 414.607 de români au plecat până acum din România, cea mai mare parte a celor plecați fiind femeile (54%). După cum era de așteptat, cei mai mulți români au plecat după Revoluție. Aproape 100.000  în 1990. Doar în patru ani, numărul acestora s-a situat sub pragul de 10.000 (in 2001, 2002, 2007, 2008). Numărul total al românilor plecați este însă de aproape patru ori mai mare decât numărul străinilor care se stabilesc în România. Aceasta pentru că puțin peste 100.000 de străini s-au așezat în țara noastră. Tendința a fost de creștere a acestui număr din 1990 și până în prezent. Anii de vârf au fost însă 1998 – 2001, după care s-a diminuat valul de imigranți. Totuși, din 2007, numărul acestora a început să crească din nou. In plus, ponderea femeilor a devenit mai accentuată în ultimii ani. Așa se face că dacă în ultimii ani s-a accentuat și mai mult numărul româncelor care pleacă, la imingranti e exact invers. În România vin mai mulți bărbați, ei reprezintă aproape 60% din numărul total al imigranților care vin la noi. Practic, pleacă mai multe femei și vin mai mulți bărbați!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version