in

Petrecere cu peste 50 de invitați în Nottingham. 10.000 de lire sterline amendă

Un adolescent din Marea Britanie a fost amendat cu 10.000 de lire sterline pentru că a dat o petrecere acasă cu peste 50 de invitați.

Petrecerea fusese organizată cu doar 24 de ore înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții pentru coronavirus, notează The Guardian.

Poliția din Nottinghamshire spune că tânărul de 19 ani a fost amendat după ce a organizat vineri seară, 11 septembrie, o petrecere la casa sa din Lenton, unde au fost prezente mai mult de 50 de persoane.

Reprezentații poliției au spus că dacă gazda petrecerii nu plătește sau nu contestă amenda, va ajunge în fața instanței.

Ofițerii de poliție îi avertizează pe cei care se gândesc să organizeze petreceri în acest weekend, înainte de schimbările de luni – când întrunirile sociale din Anglia vor fi limitate la grupuri de șase persoane atât în ​​interior, cât și în aer liber – să se gândească de două ori, înainte de a o face.

„Trebuie să ne amintim cu toții că încă suntem în mijlocul unei pandemii și trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre”, a declarat Steve Cooper, adjunctul poliției din Nottinghamshire.

Finsbury Park: Poliția din Londra, asaltată cu cărămizi și sticle de participanții la o petrecere rave ilegală

„Această petrecere a fost un exemplu clar de cetățean care a încălcat în mod deliberat regulile, fără să-i pese de altcineva și, ca urmare, am folosit puterile depline pe care le avem pentru a rezolva situația.

Conform normelor actuale, putem da amenzi oricui organizează adunări de peste 30 de persoane, iar amenda poate ajunge până la 10.000 de lire sterline.

Iar acum suntem în situația în care regulile vor deveni și mai restrictive, astfel încât se vor putea aduna cel mult șase oameni într-un singur loc”, a mai spus ofițerul de poliție.

„Vreau să trimit un mesaj clar oricui se gândește să țină petreceri în această seară sau mâine seară, înainte de modificarea regulilor: Vă rugăm să nu faceți acest lucru!”, a mai spus Steve Cooper.

Poliția i-a îndemnat pe oameni să evite un „weekend cu petreceri”, înainte ca „regula celor șase” restricții să fie aplicată.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Două tinere de 15 ani din Marea Britanie, violate în Italia. Fetele erau în vacanță

Două tinere de 15 ani din Marea Britanie, violate în Italia. Fetele erau în vacanță

Imagini șocante în Anglia. Un bărbat complet gol a ieșit prin geamul spart al unui bordel: „AM FOST RĂPIT!”

Imagini șocante în Anglia. Un bărbat complet gol a ieșit prin geamul spart al unui bordel: „AM FOST RĂPIT!”