in

Poliția Redbridge: „Majoritatea prostituatelor de pe Ilford Lane vin din România”



Majoritatea femeilor care se prostituează pe Ilford Lane vin din România”, a declarat un polițist în timpul unei razii în zona cu cele mai multe vânzătoare de sex din Londra.

Una dintre femei a acceptat să stea de vorbă cu o jurnalistă de la Ilford Recorder. „Fac asta pentru că un am de muncă”, a declarat aceasta. „Două, trei zile, de cele mai multe ori la sfârșit de săptămână”, a spus ea.

„Nu îmi place ce fac, urăsc asta, dar trimit bani acasă, familiei, pentru a avea grijă de băiatul meu”, a mai declarat femeia.

Sergentul Lee Wilkinson, din echipa care a efectuat razia, a spus că este povestea pe care o aude de cele mai multe ori.

„Majoritatea femeilor vin din România”, a spus polițistul. „Cererea este imensă și există întotdeauna femei dispuse să o facă – noi abordăm cererea și oferta”, a mai declarat acesta.

„Unele fac acest lucru din proprie inițiativă, altele nu intenționează să o facă, dar ajung să o facă, iar altele sunt traficate”, a mai spus polițistul din Ilford, estul Londrei.

El a mai menționat că româncele traficate pot câștiga până la 1000 de lire sterline pe săptămână, dar de cele mai multe ori nu rămân cu mai mult de 10 lire sterline din ceea ce câștigă.

Sergentul a mai spus că el dorește să le poată trimite departe de stradă, la locuri de muncă normale, însă ele trebuie să consimtă asta, iar multe dintre ele nu o fac, din păcate.

Bacău. Două minore, pe punctul de a fi trimise la prostituție în Anglia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sir George Iacobescu, vizionarul român care a transformat Docklands: «Tot ce atinge se transformă în aur»

„The Independent” cere un nou referendum pentru Brexit