Menu

Premierul Boris Johnson, avertisment ȘOCANT: „Sunt semne ale unui al doilea val în Europa”

Premierul britanic Boris Johnson avertizează că există „semne ale unui al doilea val” de coronavirus în Europa și apără decizia executivului de la Londra de a reintroduce carantina pentru cei care sosesc din Spania.

Decizia Marii Britanii de a scoate Spania de pe lista de țări sigure a stârnit un război diplomatic între Madrid și Londra.

Primul ministru spaniol, Pedro Sanchez, a declarat că interzicerea de către britanici a tuturor călătoriilor neesențiale în Spania este o „eroare” și o „nedreptate”, scrie Daily Mail.

Boris Johnson a insistat azi că Guvernul Regatului Unit trebuie să acționeze rapid pentru a răspunde la ceea ce consideră că sunt amenințări la adresa luptei interne împotriva coronavirusului.

Cum a ajuns Spania pe lista țărilor nesigure în Marea Britanie: Zece britanici s-au întors infectați din vacanță

El a spus: „Ceea ce trebuie să facem este să luăm măsuri rapide și decisive atunci când credem că riscurile încep să crească din nou. Să fim absolut clari despre ce se întâmplă în Europa, la unii dintre prietenii noștri europeni, mă tem că începem să observăm în unele locuri semnele unui al doilea val al pandemiei”.

El a adăugat: „Este vital ca atunci când oamenii se întorc din străinătate, dacă se întorc dintr-un loc în care mă tem că există un alt focar, ei trebuie să intre în carantină.”

Guvernul a anunțat, sâmbătă, că schimbă regulile de călătorie în Spania, din cauza numărului de cazuri de COVID-19 în creștere din această țară.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version