Casele din Londra au ajuns la preţuri record de vânzare în luna aprilie. Preţurile medii din Capitală au crescut cu 1,7% faţă de luna martie, ajungând la £431.013, arată Rightmove Plc, operatorul celui mai mare site de imobiliare din UK. Faţă de anul trecut, preţurile la Londra au crescut cu 2,2%, faţă de o creştere de doar 0,1% în Anglia şi Ţara Galilor.
În Marea Britanie sectorul imobiliar este în criză, din cauza înăspririi condiţiilor de creditare. Excepţia face Londra, scrie Bloomberg. “În Londra este o piaţă stabilă care se comportă diferit faţă de restul ţării”, a spus Justin Knight, un agent imobiliar de la Bective Leslie Marsh din vestul Londrei. “Acolo există o inegalitate reală între cerere şi ofertă”. La nivel naţional preţurile locuinţelor au crescut cu 1,7% în aprilie faţă de martie, potrivit Rightmove, care a spus că această creştere de preţ este “nepotrivită” întrucât oferta depăşeşte cererea. Numărul mediu al proprietăţilor pe care le au disponibile agenţii imobiliari a crescut de la 70 de la 74, cel mai mare salt din mai 2007.
Cumpărători cu banii jos
În Londra, mulţi cumpărători plătesc în numerar, a mai spus Knight. În timp ce numărul potenţialilor cumpărători de la firma sa s-a dublat faţă de acum un an, ajungând la circa 1.200, există proprietari care sunt reticenţi în a vinde. De exemplu, o casă cu şase dormitoare pe care o oferă în cartierul Brook Green din Londra probabil va fi vândută doar unui cumpărător cu banii jos care va plăti peste £2,3 milioane, preţul cerut de vânzător. Rightmove a spus că creşterea preţurilor de vânzare din Londra a fost determinată de o creştere de 5,5% în Greenwich, unde este andocat celebrul velier Cutty Sark şi unde se află meridianul zero.
Băncile din Marea Britanie au aprobat 47.000 de credite ipotecare în februarie, o mică creştere faţă de aceeaşi lună din 2010, dar încă la jumătate din nivelul de la începutul lui 2007, când s-a înregistrat o explozie a pieţei imobiliare, potrivit datelor de la Bank of England.
Case nevândute
Preţurile cresc, însă cumpărătorii nu se înghesuie. “Casele rămân nevândute pe măsură ce cresc preţurile”, relatează Evening Standard. Vânzătorii exagerat de optimişti au crescut preţurile de vânzare cu 1,7% în aprilie la Londra, însă potenţialii cumpărători continuă să stea departe de piaţa imobiliară, determinând un exces de case nevândute, potrivit studiului. Miles Shipside, director al Rightmove, a spus: “Cumpărătorii încă se luptă să strângă banii necesari. Rezultatul: cea mai mare creştere a numărului de proprietăţi nevândute din portofoliul agenţilor imobiliari pe care am înregistrat-o în aproape patru ani.”
La Londra, în medie pe piaţă au fost scoase 28.390 de proprietăţi în fiecare săptămână pe timpul ultimelor patru săptămâni, cu 9,9% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2010 şi cu 28% mai multe faţă de nivelul din 2009.