Menu
in

Proxenetul Doicaru – 13 ani de închisoare. Le promitea victimelor slujbe de secretare în Londra

Membrii uneia dintre cele mai periculoase bande de proxeneți care aduceau femei din România și le forțau să se prostitueze în estul Londrei au fost condamnați la închisoare.

Ei au primit, în total, 89 de ani de pușcărie. Capul rețelei, Constantin Doicaru, în vârstă de 34 de ani, va sta 13 ani în închisoare, ceilalți 11 „asociați” primind sentințe cuprinse între patru și zece ani.



Constantin Doicaru îți racola victimele în clubul pe care îl cumpărase


Proxeneții au fost prinși în urma unei acțiuni comune a Poliției Metropolitane și a celei din România, numite Toryburn.

În timpul operațiunii, scrie guardian-series.co.uk, s-a descoperit că femeile erau „recrutate” din România cu promisiunea că vor avea locuri de muncă legale în Marea Britanie, precum îngrijirea bătrânilor sau secretare.

Numai că, o dată ajunse în Londra, își dădeau seama că slujbele promise nu există. În schimb, traficanții de persoane le confiscau documentele de identitate, le amenințau și le forțau să se prostitueze, motivând că trebuie să plătească pentru deplasare.

Potrivit Poliției Metropolitane, victimele erau cazate la diferite adrese din Newham și obligate să întrețină relații sexuale contra cost în bordeluri din estul Londrei.

În timpul anchetei au fost descoperite nu mai puțin de 115 zboruri pe care traficanții le făcuseră din România.

În luna martie a acestui an, 12 persoane au fost arestate în România și acuzate de trafic de adulți și copii, constituirea de grup infracțional organizat și spălare de bani. Șeful bandei, Constantin Doicaru, cumpărase un club din România, care era folosit pentru a recruta femei vulnerabile.

Potrivit anchetatorilor, Doicaru conducea un BMW X6, fără a avea vreo sursă declarată de venit în România. Toate vehiculele proxeneților au fost confiscat, fiind cumpărate cu bani realizați din trafic ființe umane.

Polițiștii britanici au rămas surprinși atunci când au constatat că unii dintre membrii bandei aveau puțin peste 20 de ani.

Ofițerul detectiv Kieran Backhouse, de la Poliția Metropolitană a declarat: „A fost un succes al echipei comune de anchetă și a însemnat desființarea completă a acestui grup infracțional organizat care opera în două state membre UE pentru exploatarea unor femei vulnerabile în scopul unor câștiguri financiare personale. Sentințele pronunțate reflectă faptele acestui grup”.

Iată pedepsele:

Constantin Marius Doicaru, 34 de ani – condamnat la 13 ani de închisoare

Grigore-Alin Gornoavă, 33 de ani – zece ani de închisoare

Dumitru Dănăiață, 30 de ani – nouă ani de închisoare

Dumitru Diaconescu, 26 de ani – șapte ani de închisoare

Silviu Mihu, 23 de ani – șapte ani de închisoare

Florian Muru, 24 de ani – șapte ani de închisoare

Adelina Ardeleanu, 22 de ani – șapte ani de închisoare

Ana-Maria Dincă, 28 de ani – șapte ani de închisoare

Diana Chirițoiu, 30 de ani – șapte ani de închisoare

Bogdan-Ionuț Băltățoiu, 27 de ani – șase ani de închisoare

Irina Doicaru, 26 de ani- cinci ani de închisoare

Ilona Ana-Maria Schipoiu, 21 de ani – patru ani de închisoare

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version