Menu

“Românii de pretutindeni – victimele unui actor netalentat și dezinteresat”. Moțiune împotriva lui Stanoevici

Liderul deputaților PDL, Tinel Gheorghe, le-a cerut colegilor săi să susținămoțiunea simplă inițiată de parlamentarii PNL și PDL intitulată “Românii de pretutindeni – victimele unui actor netalentat și dezinteresat”, adăugând că se aștepta ca ministrul de resort, Bogdan Stanoevici (foto), să reacționeze în cazul deputatului Aurelian Mihai, care s-a aflat în greva foamei.

“Îmi e teamă că ați acceptat să devenițiunul dintre cei mai slabi miniștri din Guvernul Ponta III. Ne așteptam, după data de 17 septembrie 2014, când pentru prima dată în istoria postdecembristă a Parlamentului un deputat intră în greva foamei, să ieșiți public sau să aveți o ieșire publică în care să încercați să rezolvați această problemă.



Din păcate, toată atitudinea dvs. începând cu acea dată — și vă spun că acela a fost momentul declanșator al acestei inițiative, al acestei moțiuni simple —a lipsit cu desăvârșire. Ne acuzați pe noi, parlamentarii Opoziției, că vă tragem la răspundere astăzi în plenul Parlamentului pentru lipsa de activitate, dar ați lipsit cu desăvârșire din spațiul public în toată această perioadă după învestirea dvs. Semnalele trase de românii din diasporă sunt extrem de negative cu privire la activitatea dvs.”, a spus Tinel Gheorghe, citat de Agerpres, la dezbaterea în plen a moțiunii simple.

În opina sa, faptul că deputatul Aurelian Mihai a intrat în greva foamei a convins Guvernul că reducerea taxei consulare trebuie pusă în practică.

Moțiune ACL: „Guvernul Ponta îşi bate joc de milioanele de români din afara graniţelor ţării”. Stanoevici – DESFIINȚAT!

 

“Faptul că deputatul Aurelian Mihai a intrat în greva foamei, în 17 septembrie,a convins Guvernul din care faceți parte că reducerea taxei consulare trebuie imperios pusă în practică. Dacă ați fi venit în 15 septembrie cu propunerea, în 14 septembrie, moțiunea asta simplă poate nu ar mai fi fost dezbătută. Dacă ați fi venit și ați fi spus că locurile în consulatele noastre vor fi suplimentate și vor avea cu cine să discute, să știți că poate nu am fi discutat despre moțiunea simplă.

âDar așa, domnule ministru, după părerea mea încercați să jucați‘În noi cei din linia întâi’, prin tonul discursului pe care l-ați avut, dar după părerea noastră cred că jucați în ‘Trandafirul roșu’, pardon ‘Trandafirul galben'”, a afirmat Tinel Gheorghe.

În final, el le-a propus parlamentarilor din sală să susțină această moțiune simplă.

Principalele puncte din cadrul moțiunii sunt: 

  • Un ministru care nu-şi cunoaşte prerogativele nici după 7 luni de mandat
  • Minciuna nu ţine locul proiectelor pentru Diaspora
  • Ministrul delegat pentru o campanie electorală pretutindeni
  • Ministrul priceput la dublat costuri
  • Domnul Stanoevici nu cunoaşte drepturile fundamentale al românilor
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version