Menu
in

Raport: “Românii ne iau locurile de muncă bine plătite”



Britanicii cred că românii le iau locurile de muncă bine plătite și îi lasă șomeri, se arătă într-un nou raport citat de Daily Star.

4.000 de locuri de muncă sunt oferite în Marea Britanie prin agenţii de recrutare în ţările est-europene, ceea ce contravine promisiunilor repetate ale Guvernului de la Londra de a oferi posturi mai întâi britanicilor şomeri, comentează Daily Star, în ediţia electronică.

Datele noului studiu arată că 178.000 de persoane au rămas fără locuri de muncă în Marea Britanie în ultimele trei luni, în timp ce pe site-ul de joburi Tjobs, dedicat românilor care-și caută un loc de muncă în străinătate, un sfert dintre joburile disponibile sunt în UK. În ultima luna, 16.270 de români şi-au depus candidatura pentru o slujbă în UK, se mai arată în articol.

Printre posturile oferite românilor se numără cele de şoferi de taxi sau infirmiere plătite cu câte 2.000 de lire sterline pe lună, sau medici care pot câştiga câte 1.000 de lire sterline pe săptămână, potrivit studiului.

Sir Andrew Green, liderul grupului Migrationwatch a spus, legat de noul raport, că demonstrează limpede de ce majoritatea englezilor au ajuns să creadă că țara lor e prea “aglomerată”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version