Menu
in

Răducu Mazăre despre situația tatălui său arestat în Madagascar: „Doarme pe o saltea de burete, merge la o baie comună”

Răducu Mazăre, fiul fostului primar al Constanţei, a anunțat că se află în Madagascar, alături de tatăl său, care este plasat într-un centru pentru extrădări din Antananarivo, capitala statului, potrivit Adevărul.

Răducu Mazăre a declarat, luni seara, 13 mai, la România TV, că se se află în Madagascar, unde Radu Mazăre îşi aşteaptă extrădarea în România.

Fistula primar al orașului Constanța este într-un centru pentru extrădări din Antananarivo, capitala statului Madagascar.

„Prea multe nu are ce să facă. Trebuie să stea. Noi îi ducem de mâncare, mai vorbim cu el. Nu face nimic, stă. Doarme pe o saltea de burete, merge la o baie comună, dar nu trebuie să-l plângem, nici nu trebuie să-l victimizăm, pentru că suntem căliți, doar a trecut printre atâtea, este bine cu moralul, este bine fizic.



Așteptăm să se demareze procedurile. Ascultam cu avionul ce se spunea acuma, nu e chiar așa. Trebuie să sosească documentele din România, după care se intră pe o procedură judiciară internațională. Adică acest dosar va ajunge la un judecător și va începe un proces, pentru că Madagascar este o țară democratică“, a spus Răducu.

Fiul lui Mazăre a dezvăluit că fostul primar a fost reținut pe aeroportul din Antananarivo, când se îmbarca în cursa spre Antsiranana, în Diego Suarez, unde are complexul de bungalouri.

„A venit un comisar și i-a spus, fără acte, fără nimic, că trebuie să meargă în acel centru. El a depus o cerere la ONU de azil politic, această cerere îi conferă un statut, dar lucrurile nu au mers așa cum speram. Cât timp se analizează dosarul, respectivul se află sub protecția ONU. Lucrurile nu sunt bătute în cuie și nici certe, aceste 6 zile de detenție nu sunt menționate nicăieri. Au fost comise mai multe nereguli la reținerea lui“, a relatat tânărul.

Răducu Mazăre a mai spus că oamenii din Madagascar sunt de o bunătate nemaiîntâlnită – așa cum i-a spus tatăl său. „Cred că sentimentul e reciproc“, a precizat fiul.  Mazăre a primit de citit în detenție, cărți și reviste pe care Răducu le avea la el: revista Lumea și „Patimile lui Hristos“. „Îi sunt de ajuns acestea, în centru vin și pleacă oameni, nu stau mai mult de o zi-două. El stă deja de 6 zile“, a mai spus Răducu Mazăre.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version