Menu
in

Rata şomajului din Marea Britanie ia proporţii



Rata şomajului a crescut alarmant în ultimele luni în Marea Britanie, ajungând la 8,1% (2,57 milioane de persoane).

Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică (ONS) acesta este cel mai înalt nivel înregistrat în ultimii 15 ani. Lipsa joburilor și contextul economic dificil i-a afectat cel mai tare pe tineri, rata șomajului în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani ajungând la 21,3%. Mai mult, conform mai multor analiști economici, citați de Reuters, reducerea drastica a cheltuielilor din sectorul public va mai duce la desființarea a 300.000 de locuri de muncă.

Pe de altă parte, potrivit unui studiu realizat de Young Enterprise charity, situația se poate înrăutăți și mai mult în condițiile în care două treimi din principalii angajatori din Marea Britanie consideră că absolvenții britanici de studii superioare nu au calitățile de bază pentru a putea fi recrutați. Din acest motiv în viitorul apropiat tot mai multe companii din UK vor  încerca să-și mute o parte dintre activități în alte țări din spațiul UE, mai arată studiul.

Sindicatele, au anuțat la rândul lor, că nu vor sta indiferente în fața reducerilor de personal și a desființării locurilor de muncă, pregătind proteste de amploare pe întreg teritoriul Marii Britanii la sfârșitul lunii noiembrie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version