Trimiși ai clanului „sportivilor“ din București au incendiat gardul casei unde stă mama fraţilor Corduneanu. Mai mulţi interlopi au fost reţinuţi, scrie Ziarul de Iași.
Se pare că răfuiala are punctul de plecare în Anglia, unde un cumătru al lui Costel Corduneanu a intrat în conflict cu fratele liderului clanului „Sportivilor“, mai arată publicația citată.
Patru indivizi din clanul „Sportivilor“ din București au pus la cale un gest de intimidare: au venit la Iași și au dat foc porții de la intrarea în curtea casei mamei fraților Corduneanu, din satul Dancu. Incendierea a avut loc în noaptea de 29 spre 30 septembrie, în jurul orei 01.00. Cel care ar fi pus la cale totul ar fi Eugen Preda, liderul clanului „Sportivilor“, spun procurorii.
„În luna septembrie, inculpatul Preda Eugen i-a determinat pe inculpații Naca Mihai şi Sandu Bogdan Ionuț să incendieze locuința familiei Corduneanu, activitate concretizată în noaptea de 29/30 septembrie 2019, când în jurul orei 01.30, Naca Mihai Sandu Bogdan Ionuţ şi o a treia persoană rămasă neidentificată până în prezent s-au deplasat din municipiul Bucureşti până în localitatea Dancu, comuna Holboca, cu autoturismul marca Jeep Grand Cherooke, pus la dispoziție de inculpatul Naca Marian, unde au incendiat gardul locuinţei părţii vătămate Corduneanu Georgeta, în care se aflau cinci membri ai familiei Corduneanu, dintre care doi copii minori.
Ei au folosit un recipient de cinci litri de benzină şi o sursă de aprindere, flacăra propagându-se către unul dintre imobilele aflate în curte şi fiind stinsă ulterior de intervenţia localnicilor, punându-se astfel în pericol integritatea fizică a persoanelor şi a bunurilor de la adresa respectivă şi din vecinătate“, spun procurorii ieşeni. Naca Mihai, Sandu Bogdan şi Eugen Preda au fost reţinuţi pentru infracţiunea de distrugere, iar al patrulea, Naca Marian, pentru complicitate, deoarece le-a pus la dispoziţie primilor doi autoturismul personal Jeep Grand Cherokee pentru a veni la Iaşi. În continuare, poliţiştii bucureşteni şi ieşeni îl caută pe al cincilea agresor, pentru a-l trage la răspundere. De precizat este că Eugen Preda, a fost eliberat anul trecut din închisoare, în urma recursului compensatoriu.
Războiul dintre cele două bande ar fi fost pornit de către un ieșean, care locuiește în prezent în Anglia. Potrivit Ziarul de Iași, este vorba despre Marius Ariton, cumătru cu Costel Corduneanu.
Ariton este luptător în cușcă, în Anglia, cu numele de „scenă“ John Smith și este suspectat de mai multe escrocherii, mai scrie aceeași publicație.
Acesta a intrat într-o dispută cu clanul „Sportivilor“ din Capitală după ce ar fi postat mai multe mesaje pe Facebook prin care cere autorităților din Marea Britanie să îl extrădeze Adrian Preda, fratele liderului clanului „sportivilor“, potrivit Ziarul de Iași.
Adrian Preda a fost condamnat în România la o sentinţă de 9 ani şi jumătate de închisoare cu executare după ce ar fi pus la cale uciderea mai multor rivali dintr-o bandă, într-un mall din Bucureşti, în anul 2016. Acesta a reuşit să fugă din România inexplicabil, el încălcând controlul judiciar. El a ajuns în Marea Britanie, unde, în luna ianuarie a acestui an, s-a predat autorităților britanice, care aveau pe numele său un mandat european de arestare.
Judecătorul a decis să-l elibereze pe Adrian Preda cu motivul că, în țara de origine, acesta ar fi fost supus unui tratament inuman, motivul fiind condițiile inumane din pușcăriile românești. Interlopul locuiește în prezent în nordul Londrei și conduce un autoturism de lux, BMW.
„Marius Ariton ar fi vorbit cu un parlamentar din Anglia pentru ca acesta să facă presiuni către autoritățile din Anglia să-l extrădeze pe Adrian Preda. De asemenea, Ariton ar fi făcut mai multe postări pe Facebook prin care critică atitudinea autorităților din Anglia prin care l-au lăsat liber pe Preda. De aici a pornit conflictul“, a declarat pentru Ziarul de Iași un apropiat al fraților Corduneanu.
În privința ieșeanului Marius Ariton, acesta a ajuns în Marea Britanie în urmă cu câţiva ani, unde şi-ar fi deschis un service auto, şi a început să practice luptele în cuşcă. Şi în acest domeniu, el este suspectat că şi-ar fi „trucat“ mai multe lupte pentru bani, se mai arată în articol.