După trei ani consecutivi de scădere, valoarea transferurilor efectuate de românii care muncesc peste graniţă a înregistrat o uşoară creştere în primul trimestru din acest an.
Transferurile curente din străinătate către România, cu excepţia celor ale administraţiei publice – majoritatea efectuate de românii care muncesc peste hotare – au ajuns după primele trei luni ale anului la 795 de milioane de euro, potrivit datelor pubicate de Banca Naţională a României. Valoarea este mai mare cu 2% faţă de cea înregistrată în primul trimestru din 2011, însă aproape la jumătate faţă de maximul de 1,48 miliarde de euro din intervalul similar din 2008.
Stranierii au trimis anul trecut în România 3,6 miliarde de euro, de două ori mai puțin față de suma trimisă în anul 2008, când remiterile au atins un nivel-record de 6,61 miliarde de euro.
Principala cauză a scăderii dramatice a remiterilor este rata şomajului care a atins cote-record în Spania şi în Italia, acolo unde muncesc cei mai mulţi români. De exemplu, în Spania, rata şomajului a urcat în martie la 24,1%, cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană, în timp ce, în Italia, indicatorul a crescut până la 9,8%.