in

Român acuzat că și-a omorât prietena cu o foarfecă. Cei doi consumaseră cocaină în noaptea crimei

La Old Bailey a început, ieri, 4 decembrie, procesul lui Ioan Câmpeanu, acuzat că și-a omorât prietena însărcinată cu o foarfecă.

Câmpeanu, în vârstă de 44 de ani, este de asemenea acuzat de uciderea copilului nenăscut.

Trupul Andrei Hilițanu, în vârstă de 28 de ani, a fost găsit pe 1 iunie, în baia apartamentului pe care cei doi îl împărțeau în Neasden, nordul Londrei.

Procurorul a declarat în fața instanței: „Nimeni altcineva decât acest inculpat nu ar fi putut să o ucidă pe Andra, într-un ultim act de brutalitate asupra sa, după ani de violență”.

„A atacat-o pe ea și pe copilul lor nenăscut, băgându-i o foarfecă în gât și lăsându-i pe amândoi să moară, în timp ce el a plecat și nu a chemat în mod deliberat pe nimeni timp de mai bine de două ore, pentru a se asigura că atât mama cât și copilul erau morți”.

Procurorul a mai spus că un vecin i-a scris proprietarului, între orele 11.50 și 12.40, plângându-se de faptul că cei doi se luptau.

După crimă, se pare că Ioan Câmpeanu a sunat-o pe fiica sa, Sabina, și i-a spus: „Am scăpat de ea. Ai grijă de tine.”

Fiica lui Campeanu a spus că știa că tatăl ei și domnișoara Hilitanu foloseau droguri care îl făceau „confuz și îl distrugeau”, a mai spus procurorul.

De asemenea, tânăra a mai declarat că tatăl ei „nu dorea mai mulți copii”.

Când a sunat, în cele din urmă, la poliție, la ora 02.24, el a vorbit cu operatorul printr-un traducător român și a spus: „Am ucis-o”.

Andra Hilițanu își părăsise soțul și copiii pentru a fi împreună cu Câmpeanu, iar cei doi locuiau împreună din 2016, scrie publicația Metro.

De asemenea, potrivit anchetatorilor, cei doi erau utilizatori de cocaină, substanță care se găsea în ambele organisme în noaptea omorului.

Pe parcursul relației lor, Câmpeanu ar fi „abuzat-o în mod regulat” și ar fi trimis-o „să fure și a făcut-o să se drogheze”.

În ziua decesului, femeia a vorbit cu fratele ei despre faptul că dorea să scape el și să plece din țară.

Câmpeanu neagă ambele acuzații. Procesul continuă.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

«Pentru 200 de lei nici nu urc până în sala de operaţii». Medic român urmărit penal pentru luare de mită

Centenar la Opal Transfer. Spiritul sărbătorii i-a cuprins și toți, indiferent de naționalitate