in

Român condamnat după ce a participat la un viol în grup. Victima a încercat să se sinucidă



Un român a fost condamnat la șapte ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de viol, alăuri de alți trei conaționali.

Florin Muntean, de 27 de ani, a pledat vinovat pentru conspirație la viol, arată BBC. Violul s-a petrecut în Portadown, Irlanda de Nord, iar victima a încercat să se sinucidă de trei ori până acum.

„[Tânăra] rămâne extrem de traumatizată și este clar că această traumă va dura mai mulți ani”, a spus judecătorul.

Muntean va ispăși jumătate din pedeapsă în Marea Britanie, urmând ca apoi să fie expulzat în România.

Ceilalți trei complici, Florin Cârpaci, de 37 de ani, Ioan Lăcătuș, de 28 și Aurel Teglas, de 24, au primit pedepse de 16 ani de închisoare, anul trecut, însă Muntean fugise din Irlanda de Nord fiind prins în baza unui mandate European de arestare.

Tânăra violată de cele patru bestii era student și avea 22 de ani. Ea i-a întâlnit pe inculpați într-un bar din Portadown. Deși își amintește că a fost acolo, „următoarea ei memorie este dintr-un dormitor, în timp ce era violată”.

Dovezile împotriva lui Muntean erau foarte puternice. A existat inclusive o probă AND din material seminal.

Judecătorul a mai spus că au existat numeroși factori agravanți, inclusive faptul că victima a fost violate de două sau mai multe persoane care au acționat împreună, iar atacul a avut un impact grav asupra vieții ei.

De asemenea, acesta a mai spus că în cazul în care Muntean nu și-ar fi recunoscut vinovăția ar fi primit nouă ani de închisoare. În plus, românul va rămâne pentru tot restul vieții în registrul infractorilor sexuali din Marea Britanie. Ceilalți trei infractori au fost deja trimiși în România.

A violat o femeie fără adăpost sub privirile cumpărătorilor dintr-un centru comercial

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cântăreața Björk, apariție spectaculoasă la Londra, într-o rochie creată de doi români

Români din Anglia, la protestul din 10 august de la București: „Avem visul de a trăi în țara noastră fără a avea grija hoților din guvern”