Menu
in

Român condamnat pentru fraudarea sistemului beneficiilor sociale

Un vânzător de Big Issue din Plumstead a fraudat sistemul de asistență socială din Marea Britanie, încasând ilegal peste 60.000 de lire sterline, din 2010 și până anul acesta.



Potrivit publicației New Shopper,  Robert Dumitru, de 35 de ani, a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, cu suspendare. El declarase că este părinte singur, cu un venit de sub 4.000 de lire sterline pe an.

De asemenea, el a declarat consiliului că avea un singur cont bancar, însă s-a descoperit ulterior că avea de fapt trei conturi, dintre care unul în România.

În timp el a obținut beneficii de 105.000 de lire sterline, iar 67.000 de lire sterline le-a transferat în contul din România.

El a spus că banii pe care i-a trimis în România au fost folosiți de copiii săi atunci când au fost în vacanță acolo. S-a dovedit și că Dumitru nu era, de fapt, părinte singur, însă a declarat că partenera sa a venit să locuiască împreună cu el cu doar o zi înainte de a fi intervievat în ancheta fraudei.

În cele din urmă, românul a pledat vinovat pentru o fraudă de 60.058 de lire sterline și a fost condamnat de Woolwich Crown Court la începutul acestei luni.

Sentința însă a fost suspendată și a fost obligat să presteze 200 de ore de muncă în folosul comunității.

De asemenea, el trebuie să ramburseze toată suma și să plătească cheltuielile de judecată în valoare de 1.399 de lire sterline.


Vrea beneficii! O cerșetoare de etnie romă reclamă Irlanda la Comisia Europeană

Conservatorii dau sfaturi cu privire la imigrație: „Plecați dracului în Romania”

Vânzarea Big Issue, monopolul românilor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version