Menu
in

Român condamnat pentru furtul unui card bancar



Un infractor român a fost condamnat, în Cirencester (Gloucestershire), fiind acuzat că a furat cardul bancar al unui pensionar, deposedându-l de 1200 de lire.

Fapta s-a petrecut în octombrie 2011, când Marius Durican – Costea, împreună cu un conațional, Remus Hangaleț, l-au urmărit pe britanicul James Mallinson din Cirencester, în vârstă de 74 de ani, în timp ce se afla la un bancomat și i-au aflat PIN-ul cardului de credit.

Apoi, cei doi au intrat în vorbă cu pensionarul, cerându-i să le arate pe o hartă direcția spre Londra și într-un moment de neatenție din partea acestuia i-au sustras cardul bancar.

La scurt timp, Mallinson a observat că îi lipsește cardul, apoi a constatat că i-au dispărut peste 1.000 de lire din cont. Avocatul românului a declarat instanței că nu a fost de fapt un furt, întrucât banca i-a înapoiat banii britanicului.

Costea, care a reușit să se ascundă timp de doi ani de oamenii legii, a fost condamnat la 24 de săptămâni de închisoare și 12 săptămâni de muncă în folosul comunității.

Remus Hangaleț a fost deja condamnat la 12 luni de închisoare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version