Menu
in

Român umilit pe Internet. Fiul unui milionar britanic a angajat un român ca să îi care haina și să îi aprindă țigările – VEZI VIDEO

Fiul unui milionar britanic, în vârstă de 23 de ani, a angajat un român ca servitor care să îi care haina, să îi aprindă țigara și să îi aducă bere atât lui, cât și prietenilor săi, la festivalul Cheltenham de săptămâna trecută.

Harry Taroni l-a filmat pe românul pe care îl cheamă Sorin în timp ce căra bere de la bar, stârnind hohotele de râs ale amicilor lui.

În filmulețul publicat pe Internet, Taroni jr., fiul lui Russell Taroni, patronul unei societăți care se ocupă de reciclare, spune că Sorin, servitorul său este responsabil cu „țigările, căratul berii și ținutul pardesiului”.

„Vreau să vi-l prezint de Sorin”, spune Harry în postarea de pe Instagram. „Merge cu mine azi la bar. Îl plătesc cu salariul minim pe o zi. Îi place”, a continuat acesta.

Într-un alt filmuleț, Taroni spune despre Sorin că este „angajatul lunii”, iar în alte că este un „servitor român”. Mai mult, Taroni a ales ca titlu pentru filmul său expresia: „Toată lumea are nevoie de un Romo”

După câteva zile, fiul de milionar a postat pe Instagram un anunț: „Nu l-am mai văzut pe Sorin de când i-am dat 20 de lire ca să ia un taxi spre casă, în New Street. Dacă vedeți un băiat micuț, român, în împrejurimile Birminghamului, spuneți-i că-l caut”.

Unii dintre următorii lui Harry i-au reproșat faptul că ceea ce face nu este corect în climatul politic de azi și că nu este frumos să se laude că și-a angajat un servitor.

„Cine te crezi?”, a scris cineva un comentariu la una dintre postările lui Taroni.

Acesta s-a apărat spunând că nu a fost nimic rasist: „Sorin este doar un prieten pe care îl cunosc de la muncă. A fost încântat de oportunitate și am i-am plătit salariul pe o zi pentru asta”.

„Nu am de ce să îmi cer scuze. A fost doar pentru distracție în fața camerei”, a continuat Taroni, potrivit The Sun.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version