in

Româncă acuzată că l-a ucis pe campionul irlandez de dans Adrian Murphy. A fost otrăvit cu „Respirația Diavolului”

Un cuplu format dintr-o româncă și un britanic este acuzat că l-a ucis cu o otravă numită „Devil’s Breath” („Respirația Diavolului”) pe campionul irlandez de dans Adrian Murphy.

Diana Cristea și Joel Osei, în vârstă de 25 de ani, neagă că l-ar fi ucis pe Adrian Murphy, în perioada 31 mai – 5 iunie, anul trecut, în apartamentul de la etajul 17 al acestuia, din Battersea, în sudul Londrei.

Cei doi i-ar fi folosit apoi numele lui Murphy, pentru a încerca să cumpere diamante în valoare de peste 80.000 dolari, de la un bijutier din New York, potrivit Croydon Crown Court.

De asemenea, cei doi sunt acuzați de otrăvirea unui al doilea bărbat, la 30 mai 2019, înainte de a-i fura aproximativ 2.000 de lire sterline.

Procurorul a declarat că medicamentul scopolamină, despre care se spune că este „popular între tâlhari și violatori” pentru a pune victimele în incapacitate, a fost folosită în ambele cazuri, scrie The Sun.

El a spus că doar Osei a întâlnit victimele în persoană, după ce le-a contactat prin intermediul aplicației de întâlniri homosexuale Grindr, iar Cristea a fost cea care „l-a îndemnat” și a vândut obiectele furate.

Cei doi sunt acuzați de crimă și administrarea unei otrăvuri sau a unei substanțe nocive pentru a pune în pericol viața, lucru pe care amândoi îl neagă.

Româncă de 18 ani, acuzată de crimă și vătămare corporală gravă. Doi bărbați din Londra au fost otrăviți și jefuiți

De asemenea, sunt judecați pentru mai multe acuzații de fraudă și două acuzații de furt.

Potrivit procurorului, prima victimă l-a invitat pe Osei, care își spunea „Remy”, la proprietatea sa din Londra, pe 30 mai, dar a fost „dezamăgit” să constate că inculpatul „nu părea să fie interesat în special de sex”.

Victima s-a dus la toaletă și, la întoarcere, a băut un pahar de suc de portocale turnat de Osei din frigiderul său.

„Ultimele două lucruri pe care mi le amintesc au fost că am început să mă simt fără suflare și simțeam că vine întunericul peste mine”, a declarat victima la poliție.

Ulterior acesta a fost descoperit de un vecin, care a chemat o ambulanță.

Cel otrăvit a raportat că i-au fost furate mai multe bunuri, inclusiv portofelul, cardurile bancare și două laptopuri, în valoare de aproximativ 2.000 de lire sterline.

Cristea a trimis SMS-uri și l-a sunat pe Osei, în timp ce se afla la proprietate și a plătit un taxi pentru a-l lua de la casa victimei, a mai spus anchetatorul.

La 1 iunie anul trecut, Adrian Murphy, de șapte ori campion de dans în Irlanda, l-a întâlnit, de asemenea, pe Osei, tot pe Grindr, și l-a invitat în apartamentul său din Battersea.

A doua zi, „când Murphy trebuie să fi murit”, potrivit anchetei, inculpații i-au folosit numele pentru a cumpăra fără succes diamante de la un bijutier american.

Corpul lui Murphy a fost găsit în apartamentul său două zile mai târziu, pe 4 iunie, de cel mai bun prieten al său și de proprietarul locuinței.

O geantă, un portofel și un laptop Louis Vuitton fuseseră furate, totul în valoare de aproximativ 2.000 de lire sterline.

Bărbatul pe nume „Remy” și vizitatorul lui Adrian Murphy folosiseră un telefon care se termina cu același număr, pe care poliția l-a putut lega de Osei și de iubita sa de atunci, Cristea.

Osei a fost identificat ulterior de victima supraviețuitoare ca fiind Remy, fiind surprins și pe camera de supraveghere când ieșea dintr-un lift spre apartamentul lui Murphy.

O examinare post-mortem a găsit urme ale scopolamină, care provine din familia de plante otrăvitoare a solaneelor.

„În America de Sud și, în special, în Columbia, se spune că este popular atât printre tâlharii, cât și printre violatorii care îl folosesc pentru a-și face victimele să nu se mai poată mișca, făcându-le inconștiente pentru perioade lungi de timp”, a mai spus procurorul.

Când poliția a percheziționat apartamentul lui Murphy, a găsită o cutie de Coca-Cola și un pahar de sticlă care conținea urme de scopolamină.

Prezența medicamentului a fost găsită și într-un eșantion de păr al victimei supraviețuitoare.

„Procuratura susține că cei doi inculpați erau o pereche de tâlhari nemiloși, escroci care caută să câștige bani ușor cu orice preț pentru victimele lor”, a spus procurorul.

Cu câteva zile mai devreme, Osei fusese arestat la un festival de muzică unde intenționa să vândă tablete de cofeină pe post de droguri.

Într-un SMS către Osei, dat în timpul festivalului, Cristea i-a scris: „Când te întorci, ne putem concentra pe chestia cu ghimbirul și pe băieții tăi.”

Cei doi neagă majoritatea acuzațiilor ce li se aduc.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Interlopii români își fac de cap în Anglia. Clanurile Duduianu și Sărdaru, bătaie ca în filme în Birmingham

Interlopii români își fac de cap în Anglia. Clanurile Duduianu și Sărdaru, bătaie ca în filme în Birmingham

Papagalii de la o Grădină Zoologică din Anglia, „concediați” din cauză că înjurau vizitatorii

Papagalii de la o Grădină Zoologică din Anglia, „concediați” din cauză că înjurau vizitatorii