Menu
in

Româncă de 28 de ani, omorâtă în Lincolnshire. Avea doi copii

O româncă de 28 de ani dispărută de mai multe zile a fost găsită moartă într-un apartament din Lincolnshire.

Ioana Lenuța Haidemac, mamă a doi copii, fusese văzută ultima oară în Skegness, Lincolnshire, miercuri, 20 iulie, în jurul orei 22.00.

Familia și prietenii ei au anunțat dispariția după două zile, vineri, 22 iulie. Corpul său a fost găsit mai târziu, în aceeași zi. Un tânăr de 29 de ani, din Skegness, a fost arestat pentru uciderea femeii.

Potrivit Pro TV, Ioana Haidemac avea 28 de ani și își găsise un post de menajeră în Anglia, încă de anul trecut.



 

Nu se știe deocamdată din ce motiv s-a ajuns la crimă. Femeia avea doi copii care urmează să fie aduși în țară, la familia din Arad.

Într-un comunicat, poliția a lăsat să se înțeleagă că femeia a fost ucisă într-un mod brutal, dar nu au dat alte detalii.

Andraș Culcear, socrul tinerei, a declarat pentru ProTV:  „M-a durut inima, am stat lângă nevastă mea toată noaptea, că numai seara târziu am aflat”.

Pană anul trecut, Ioana era muncitoare la o firmă din Arad. Apoi, a decis sa plece în Anglia, împreună cu partenerul ei, potrivit Pro TV.

 

Foștii colegi ai tinerei au anunțat că vor ajuta familia, să repatrieze trupul. Rudele sunt ajutate și de autoritățile britanice.

Condamnați pentru agresarea unei bătrâne de 90 de ani. Românii spun că nu au făcut așa ceva

Familia victimei, furioasă pe doi minori români judecați pentru moartea unui englez

Român lovit de tren în Chadwell Heath. Este nevoie de bani pentru repatriere

Român omorât de un autovehicul pe A6. Era student la Universitatea din Londra

Soția l-a anunțat că vrea să divorțeze. A devenit furios, a pus mâna pe cuțit și…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version