in

Români din Mare Britanie, înșelați cu anunțuri false de vânzări mașini și închirieri de case

Mii de români din diaspora, printre care și din Mare Britanie, au fost înșelați cu anunțuri false de vânzări mașini și închirieri de case.

Polițiștii și procurorii DIICOT au efectuat, joi, 13 percheziții domiciliare vizând presupuși membri ai unei grupări care ar fi înșelat peste 5.000 de persoane, în special din străinătate, cu anunțuri false de vânzare bunuri, postate online, prejudiciul fiind de peste 2.000.000 de euro, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția Română, ancheta vizează fraude informatice și spălare de bani, infracțiuni care ar fi fost comise de grupare, ai cărei membri ar fi din județele Sibiu, Vâlcea, Hunedoara, Dolj, Ilfov, Călărași și din municipiul București.

Perchezițiile au avut loc pentru completarea probatoriului, gruparea fiind în atenția anchetatorilor încă de anul trecut.

În 2020, anchetatorii au stabilit că membrii grupării ar fi modificat conturi legitime de pe portaluri de comerț online, prin schimbarea datelor personale ale titularilor, vizând în principal conturile bancare asociate. Victimele expediau sumele de bani aferente bunurilor promise/oferite spre vânzare, în conturi bancare controlate de către membrii grupării infracționale.

Victime din Marea Britanie, Germania, Olanda, Spania sau Italia

De asemenea, gruparea ar fi postat anunțuri false pe site-uri internaționale specializate în vânzarea de autoturisme sau închirieri imobile, și, ulterior, ar fi deschis sau intermediat deschiderea de conturi bancare necesare pentru transferul banilor proveniți din infracțiuni, atât în România, cât și în Marea Britanie și Italia, folosindu-se de documente de identitate falsificate.

Atenţie! Hoţii au adaptat metoda “accidentul” la vremurile de pandemie

Pe parcursul cercetărilor efectuate până în noiembrie 2020, au fost identificate peste 2.000 de victime, în special din Germania, dar și din Finlanda, Olanda, Marea Britanie, Spania, Cehia, Norvegia, Polonia și Italia.

Sumele de bani obținute din săvârșirea acestui gen de infracțiuni ar fi fost disimulate de către membrii grupării, fiind, în final, folosite la achiziționarea unor imobile și autoturisme de lux.

În cursul anului 2021, față de 12 membri identificați inițial, au mai fost identificați 14 membri ai grupării infracționale organizate.

Pe parcursul cercetărilor efectuate în acest an, au fost identificate încă 3.000 de victime, în special din Germania, dar și din Finlanda, Olanda, Marea Britanie, Spania, Cehia, Norvegia, Polonia Italia și S.U.A., numărul total al acestora fiind de aproximativ 5.000 de persoane.

“Până în prezent, s-a conturat un prejudiciu de aproximativ 2.000.000 de euro”, a precizat Poliția Română.

Conform sursei citate, în urma perchezițiilor au fost ridicați 44.928 de lei, 870 de euro, 70 de lire sterline, patru laptop-uri, cinci stick-uri de memorie, opt pliculețe care conțin o substanță pulverulentă de culoare albă, 10 telefoane mobile, un card de memorie, o tabletă, 13 cartele SIM, o unitate tip desktop, înscrisuri și patru carduri bancare.

Șase persoane au fost ridicate și duse la audieri.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

proxenetă româncă

Româncă răpită ziua în amiaza mare de pe o stradă din Manchester de către o proxenetă. Scene incredibile

BREXIT: Peste 40% dintre companiile britanice au rămas fără lucrători și nu reușesc să angajeze

BREXIT: Peste 40% dintre companiile britanice au rămas fără lucrători și nu reușesc să angajeze