in

Români judecați pentru exploatare sexuală, viol și organizarea unui bordel

Trei bărbați domiciliați în Preston, Lancashire, sunt acuzați de exploatarea sexuală a două femei, viol și gestionarea unui bordel.

Cei trei sunt de origine română și au fost arestați în luna iulie a anului trecut în urma unui raid la care au participat 50 de polițiști din Lancashire.

Marius Petre, de 26 de ani, este acuzat de facilitarea intrării în Marea Britanie a unei persoane în vederea exploatării sexuale a acesteia și incitare la prostituție.

Aceleași acuzații i se aduc și lui Andrei Matei, de 34 de ani.

Ionuț Ion, de 35 de ani, va trebui să răspundă în fața a două acuzații de viol, el fiind judecat și pentru gestionarea unui bordel.

Cei trei neagă acuzațiile ce li se aduc. Potrivit Lancashire Evening Post, rude ale celor trei acuzați au fost prezente la primul termen al procesului ce a avut loc pe 13 ianuarie. Se preconizează că procesul românilor va dura cel puțin trei săptămâni.

Români arestați pentru proxenetism în Lancashire. 50 de polițiști au participat la raid

Doi infractori condamnați la ani grei în Marea Britanie vor fi expulzați în România

„Loverboy” de la Tecuci. Vindea minore pentru sex: „Stii ca te iubesc. Hai sa te umpli de bani in Anglia.”

Românce traficate pentru sex în Marea Britanie. Ce povestesc ele?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Compania TransferGo – cea mai mare finanțare din industria de transfer de bani

„Discuție” cu ranga. Român condamnat pentru atac rasist și vătămare corporală gravă