de Mircea Maer
Da, România, țara în care ne-am născut, a devenit o mizerie. Acolo a fost condusă de guvernele care s-au succedat din 89 și până acum, ar spune unii. Nu este adevărat. Acolo a fost dusă de noi toți. Mai mult sau mai puțin, am contribuit la ceea ce culegem azi: mojicie, mitocănie, șpagă, fărădelege, insultă etc.
Este țara unde copiii sunt puși să plătească pentru a învăța după o programă învechită și greoaie, de la niște profesori depășiți și plictisiți, mulți dintre ei fără chef și fără har. În aproape 30 de ani de la Revoluție, România este printre ultimele țări din Europa, ba chiar din lume, în ceea ce privește învățământul. Chiar și universități din Africa au ajuns înaintea celor din România.
O singură universitate din țară se află în top 1.000 din lume, celelalte sunt departe de a fi luate în considerare. La Universitatea din Constanța, bunăoară, șpaga este cuvântul de ordine, foști rectori zac în pușcării pentru că au primit mită, dar mizeria continuă.
Cineva îmi spunea că, la Facultatea de Medicină din București, există un profesor trecut de 80 de ani care acaparează majoritatea lucrărilor de doctorat ca să câștige cât mai mult. Nu vine la cursuri mai multe de două ori într-un an, dar încasează un salariu baban, pe lângă pensie.
Asta este România. Aud despre un alt profesor că ține studenții și 20 de ore la un examen oral. Nimeni nu se revoltă, nimeni nu spune nimic. Tuturor le este frică. Frica este cuvântul de ordine în România. Ți-e frică să nu fii dat afară din facultate pentru că arăți mizeria,ți-e frică să nu iei bătaie pe stradă pentru că ții piept unui mitocan, ți-e frică să nu îți pierzi locul de muncă dacă dai în vileag anormalul și astfel, încet-încet, acesta se transformă în normal.
Este normal, în România, să mori cu zile într-un spital de stat și să îți vinzi sufletul ca să te tratezi la privat. A ajuns o fiță să pui pe Facebook poze de când te tratai tu la privat, ca o vedetă: „Uitați, săracilor, cum am fost eu tratat, pe bani, la spitalul X”. Restul amărâților, cu pensie sau salariu minim, pot să moară de la infecțiile căpătate în saloanele insalubre, la stat.
Îmi aduc aminte cum am ajuns în țară și fosta soție îmi spune să mergem cu copilul, bolnav, la o policlinică privată: „Nu îl mai duc la urgență, că se îmbolnăvește mai rău”. Am plătit 100 de lei consultația. Dar asta a devenit deja normal. Ce auzi? Este normal să dai bani dacă vrei servicii de calitate în spital. Este normal să dai bani doctorului dacă te-a tratat bine.
Scuipi pe jos? Arunci hârtiile pe lângă coșul de gunoi? Te piși pe oamenii care trec pe stradă? E normal. Așa se face în România. Te urci cu mașina pe trotuar și bați pietonii care îndrăznesc să meargă prea încet? E normal, ce căutau acolo? Doar pietonii nu au drepturi în România. Cine e prea sărac să își poată permite o mașină și merge cu autobuzul sau pe jos trebuie bătut cu vâna de bou.
Ce tupeu pe ei, auzi, să meargă pe trotuar, să se pună în fața bemveurilor și audiurilor oamenilor normali. Păi asta trebuie pedepsită. Să fie introdusă pedeapsa pentru sărăcie. Cine nu are mașină sau bani de taxi să stea la pârnaie, că oricum face umbră pământului degeaba.
Să facă pucărie și ăla care se urcă în taxi și vrea să plătească prețul afișat. Băi, săracilor, păi voi vreți să mergeți cu taxiul moca? Cât face cursa? 50 de lei, că te văd om serios. Păi sunt trei kilometri până acolo. Și ce dacă? Mergi pe jos, săracule, dacă nu vrei să dai atât! E normal? În România este normal orice este anormal în altă parte.
Dacă ești femeie, este cel mai greu. În orice altă țară din vest e normal ca nimeni să nu te fluiere pe stradă, să nu strige după tine, să nu te atingă fără acceptul tău. În România, normal este să fii fluierată, să urle salahorii după tine ziua în amiaza mare sau să te trezești cu o mână transpirată pe spate.
„Ce sex anal ți-aș face”, strigă muncitorul care fuma o țigară pe marginea drumului, către o tânără de 20 de ani. Suni la poliție: „Și noi ce să îi facem?” Așa este, ce să îi faceți? Nimeni nu face nimic. Poliția nu face nimic, trecătorii nu fac nimic, fata hărțuită nu face nimic.
Și s-ar putea ca într-un final pofticiosul de sex anal să treacă la fapte. Mai ales că România are printre cele mai blânde legislații privind violul și violența. Chiar sunt curios dacă există vreun mitocan pedepsit pentru că a fluierat după o femeie sau pentru că a invitat-o la o partidă de sex anal în pauza de țigară. Nu prea cred.
Lucram în Londra, cu o firmă care asigura logistica pe șantiere. Eram mirați câte semne și câte garduri trebuie să așezăm pentru siguranța trecătorilor. Și râdeam când ne gândeam că în România era de ajuns un băț cu jumătate de maiou transpirat legat în vârf și introdus într-o gaură de lângă șantier.
Acum, după câțiva ani, am constatat că a dispărut și bățul, și maioul. Este pe sistemul dacă nu caști bine ochii, îți rupi gâtul. „Și eu cum intru în casă?” „Ne doar în p…”, a fost răspunsul muncitorilor care reparau trotuarul în fața scării.
Urmăream acum câteva zile un filmuleț cu maestrul Sergiu Celibidache, un român pe care România nu l-a meritat, ca și pe alți mari oameni goniți de „normalul” românesc. Le spunea celor care veniseră să îl vadă, prin 93-94, cum și-a bătut joc directorul Filarmonicii Române de această instituție. La care cei strânși au început să râdă complice. Adică știau foarte bine ce mizerie este acolo, dar mergeau pe burtă, ba sunt sigur că unii dintre ei lingeau vârtos curul șefului menționat de marele Celibidache. Nu i-a iertat maestrul. „Voi sunteți de vină, că ați permis așa ceva”, le spune ălora care și-au înghițit imediat zâmbetul.
Da, voi, noi, toți suntem de vină pentru ce se întâmplă în România. Pentru că am lăsat și lăsăm să se întâmple asta și pentru că țara a ajuns o mizerie. Noi, nu guvernele, nu politicienii, nu liderii sindicali, nu papa de la Roma. Doar noi. Iar atunci când vă veți da seama că nu mai este nimic de făcut, va fi prea târziu. Deja trăiți în normalul anormal din România și mai grav este că a început să vă placă asta.
Sunt sigur că voi fi înjurat de mulți pentru textul ăsta. Că m-am ajuns, că stau în Occident și acum îmi pute România. Celor care mă vor înjura le spun ceea ce am spus și altora: nici dacă voi ajunge să dorm pe o bancă în parc sau sub un pod, în străinătate, nu mă voi întoarce în România.