Românii din diaspora vor beneficia de regim de urgență și scutiri de taxe la depunerea documentelor

Românii din diaspora vor beneficia de regim de urgență și scutiri de taxe la depunerea cererilor pentru documentele solicitate autorităților publice. Conform inițiativei legislative pe care am depus-o marți, 26 aprilie, cetățenii romani din diaspora vor putea solicita pe parcursul întregii luni august prelucrarea solicitării lor în regim de urgență fără taxele aferente.

 

Astfel, cererile pentru emiterea sau eliberarea unor documente depuse de aceștia, în perioada 1-31 august, se soluționează într-un termen de maxim cinci zile lucrătoare.

PNL consideră că aparatul administrativ din România trebuie să abordeze cu celeritate solicitările cetățenilor români cu domiciliul sau reședință în străinătate, deoarece acești cetățeni beneficiază de mai puțin timp decât solicitanții uzuali.

Plecând de la premisa că luna august este cea în care majoritatea românilor din diaspora se întorc acasă, și pentru a-și rezolva unele probleme administrative, oferim Guvernului posibilitatea ca, prin prezenta inițiativă, să ia măsuri pentru suplimentarea de ghișee sau înființarea unora special dedicate acestor cetățeni.

Ne gândim azi la aproape cinci milioane de români ce lucrează în străinătate, dar susțin economia românească prin remiterile financiare și impozitele plătite statului român la achiziția de bunuri și proprietăți.

PNL demonstrează și prin această inițiativă preocuparea continuă pentru o categorie importantă de cetățeni români, cei din diaspora, fără contribuția cărora activitatea economică a României ar fi mult diminuată.

Ne dorim ca demersul de azi sa fie doar un prim pas pentru elaborarea unei legislații care să susțină și încurajeze implicarea și revenirea acestor cetățeni în țara mamă.

 

Dorin Dobra
Viceliderul grupului senatorial PNL

 

INCREDIBIL! Ambasada le-a refuzat eliberarea unui document din cauză că nu aveau pixul potrivit

Parlamentarii români se gândesc la diaspora. Vor Centre Comunitare în străinătate!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ambasadele ar putea fi obligate să angajeze români din diaspora

A bătut un bătrân pe care trebuia să îl îngrijească. Român deportat din Marea Britanie.