Menu

Românii din străinătate, ținta Fiscului din România. Se pregătește un nou Cod Fiscal care vizează diaspora

Românii care pleacă la muncă în străinătate, chiar dacă se află în alte state din Uniunea Europeană, vor fi afectați într-o măsură foarte mare de planurile Guvernului de modificare a actualului Cod Fiscal pentru introducerea impozitului global și înlocuirea contribuabilului persoană fizică cu gospodăria fiscală, scrie Flux24.ro.

Proiectul Ministerului Finanțelor prevede ca românii care pleacă să muncească în altă țară vor datora impozit statului român, dacă nu-și mută rezidența fiscală în țara în care se duc.



Riscurile sunt foarte mari în noul Cod Fiscal ca aceștia să fie impozitați de două ori, de statul în care lucrează, dar și de statul român, a declarat pentru Profit.ro Gabriel Sincu, director executiv al departamentului de asistență fiscală și juridică la EY România.

Un articol din draftul Ministerului Finanțelor prevede că impozitul pe venit se aplică în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României.

„Eu până acum dacă eram român și aveam un contract de muncă în străinătate și desfășuram activitatea în străinătate, nu mă întreba nimeni aici de impozite. Plăteam impozit acolo și veneam acasă cu banii, suma netă, și nu aveam nici măcar obligații declarative. Sunt banii mei, obținuți din contract de muncă acolo. La revedere”, a spus Gabriel Sincu.

Continuarea în Ziarul Românesc Germania.

De ce au ieșit oamenii în stradă? Iată proiectul Ordonanței grațierii. Sunteți de acord cu așa ceva?

Ai datorii la Fisc? Află cum poți scăpa de ele prin darea în plată a caselor și terenurilor

Dacă îți schimbi reședința fiscală, nu mai ești obligat să plătești anumite taxe, contribuții și impozite în România

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version