Menu
in

Românii, printre cei mai căutați infractori din Marea Britanie. Aproape 2.000 de mandate de arestare trimise de țări UE

Infractorii români sunt pe locul doi în ceea ce privește numărul de mandate europene de arestare trimise de țările Uniunii Europene în Marea Britanie.

Astfel, potrivit TheTimes,Regatul Unit a primit, anul trecut, 17.256 de mandate de arestare europene, pentru suspecți urmăriți de poliție în alte țări UE.

Dintre acestea, 619 persoane erau căutate pentru crimă, 229 pentru viol și 256 pentru pedofilie, conform unei analize a Agenției Naționale pentru combaterea Criminalității (ANC).

Max Hill, directorul de urmăriri penale din cadrul ANC, declara anul trecut că un Brexit fără acord va însemna întârzieri suplimentare în extrădarea suspecților, dacă Marea Britanie va ieși din sistemul european al mandatelor de arestare.

În ciuda numărului record de mandate, numărul de arestări a fost de 1.027, în cele 12 luni, până în luna aprilie a anului trecut, cel mai mic în cinci ani, în scădere cu 35% față de anul precedent.

Germania a trimis cel mai mare număr de cereri de arest, căutând 2.975 de suspecți, urmat de Polonia cu 2.174 de cereri.

Cetățenii polonezi au fost cei mai căutați în Marea Britanie, cu 2.174 de mandate. Românii sunt pe locul doi, cu 1.950 mandate de arestare.

Scotland Yard a lansat apeluri pentru cei mai căutați 17 infractori europeni în 2015, despre care se credea că se ascund în Londra.

Printre aceștia se află Rouf Uddin, în vârstă de 43 de ani, condamnat la Bruxelles, la 30 de ani de închisoare, în absența sa, pentru uciderea lui Malika Soussi, 28 de ani, acum șaptesprezece ani.

Algimantas Ringaila, în vârstă de 39 de ani, este urmărit în Lituania, unde este suspectat că face parte dintr-un grup de crimă organizată implicat în traficul de droguri și arme. Poliția a declarat că are legături cu Luton și în Tower Hamlets, în estul Londrei.

Infractorul Ghenosu, prins în Watford

Unul dintre cei mai căutați oameni din Europa a fost capturat în luna august, în urma unui mandat din partea României.

Florin Ghinea, zis Ghenosu (foto1) șeful unei rețele de criminalitate organizată din România, a fost arestat de ANC în baza unui mandat european, în timp ce ieșea dintr-o sală de sport din Watford.

El este acuzat de conspirație la omor, șantaj, spălarea banilor și trafic de ființe umane, inclusiv femei forțate să lucreze ca prostituate în Irlanda, Finlanda și Dubai.

Cetățenii polonezi sunt cel mai frecvent arestați în Marea Britanie pe baza mandatelor europene, în ultimii nouă ani fiind reținute 6.704 de persoane.

Mandatele europene de arestare sunt destinate accelerării extrădărilor în cadrul UE. Cel căutat trebuie să fie suspectat de o infracțiune pentru care pedeapsa minimă este de un an de închisoare.

Anul trecut, 183 de infractori suspecți, urmăriți de Marea Britanie, au fost arestați în alte țări ale UE, după emiterea unui mandat. Dintre aceștia, 57 erau cetățeni britanici, dintre care 13 erau urmăriți pentru infracțiuni sexuale împotriva copiilor.

Michel Barnier, negociatorul șef al Brexit, a declarat anul trecut că Marea Britanie va fi forțată să renunțe la sistemul de mandate de arestare europene deoarece dorește să pună capăt libertății de circulație și să nu se mai afle sub jurisdicția Curții de Justiție a UE după Brexit. Cu toate acestea, Bruxellesul ar lua în considerare instituirea unui proces de extrădare „raționalizat”, scrie The Times.

Au fost eliberate mandate de arestare europene și pentru șapte cetățeni ai Insulelor Pitcairn, cu o populație de 50 de persoane. Acestea au fost emise de Polonia pentru fraudă, jaf și furt. Insulele din Pacificul de Sud sunt casa descendenților echipajului HMS Bounty, care s-au revoltat in 1789.

Au fost emise, de asemenea, trei mandate pentru “rezidenți din Antarctica”, veniți de Ungaria și Republica Cehă.

Interlopul Ghenosu, amenințări din închisoarea din Anglia la adresa DIICOT : „Am multe de spus”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version