in

Românul care s-a rănit în timp ce își înjunghia soția primește despăgubiri de la statul britanic

Românul care s-a rănit în timp ce își înjunghia soția primește despăgubiri de la statul britanic

Românul care și-a rănit mâna cu un cuțit de bucătărie în timp ce își înjunghia soția a câștigat aproape 18.000 de lire sterline printr-o contestație juridică împotriva unui trust din Essex al Serviciului Național de Sănătate britanic (NHS).

Dorinel Cojanu și-a înjunghiat fosta soție cu un cuțit cu o lamă de 20 cm la domiciliul lor, pe 16 iunie 2015, iar în timpul faptei s-a rănit, provocându-și două tăieturi adânci la două degete de la mâna dreaptă.

El a fost trimis la închisoarea din Bedford, în arest preventiv, pe 17 iunie, dar nu a fost văzut de medici după ce Essex Partnership University Trust a anulat operația de la Spitalul Royal Free, programată pentru 22 iunie.

Cojanu a susținut că s-a recuperat complet, dar doar pentru că a fost operat în 10 zile de la suferirea leziunilor.

Trustul NHS care a furniza servicii medicale închisorii a recunoscut că a fost luată o decizie pe 19 iunie de a anula programarea lui Cojanu, pentru operație, la Spitalul Royal Free. Conducerea trustului a arătat că tratamentul era disponibil local și că a apărut un risc de securitate atunci când deținuților li s-au dat datele.

Manelistul Drăghici va face ani grei de pușcărie în Marea Britanie pentru tentativă de omor. Și-a înjunghiat soția cu 11 lovituri de cuțit

Judecătorul a decis că după anularea operației, trustul a fost „neglijent” și nu a trimis prin fax o scrisoare de trimitere urgentă către spitalul Lister, pe 19 iunie 2015.


Ca urmare, Cojanu și-a pierdut 15% din funcționalitatea mâinii drepte, a decis un judecător.

Magistratul britanic a spus că este irelevant modul în care s-a rănit românul și că „nu contează dacă a suferit deschizând o cutie de fasole, în războiul între bande sau în timp ce încerca să-și ucidă soția”.

Trustul analizează dacă va contesta decizia.

La procesul penal inițial, Cojanu, care avea 30 de ani la acea vreme, a spus că a intrat în bucătărie când soția lui gătea, a luat un cuțit și a înjunghiat-o de trei ori. Cei trei copii ai lor erau în casă.

Românul a fost condamnat la 11 ani de închisoare, pentru tentativă de omor, în decembrie 2015.

El a depus o cerere în timp ce se afla în închisoare pentru neglijență, pe 18 iunie 2019, împotriva trustului și a altor 10 inculpați, inclusiv Ministerul Justiției, cu despăgubiri limitate la o valoare maximă de 5.000 de lire sterline.

Nu contează cum s-a rănit românul, a spus judecătorul

În noiembrie 2019, judecătorul districtual i-a permis lui Cojanu să modifice formularul de cerere pentru a crește valoarea la 390.000 de lire sterline. Trustul a fost de acord cu acest ordin.

În februarie 2016, un chirurg i-a oferit lui Cojanu o reconstrucție, iar acesta a spus că se va gândi la asta, dar a acceptat niciodată oferta.

Cojanu a spus că nu va putea lucra ca constructor când se va întoarce în România din cauza rănilor.

În hotărârea din 25 și 26 ianuarie, judecătorul Ritchie a spus că felul în care Cojanu a fost rănit este irelevant.

„Reclamantul nu a trebuit să dovedească modul în care a fost tăiat pentru a câștiga acțiunea civilă. El a fost rănit înainte de a fi dus în închisoare. La acel moment nu era condamnat pentru nimic. Nu contează dacă a suferit rănirea deschizând o conservă, într-un război între bande sau în timp ce încerca să-și ucidă soția.”

„Asigurătorii și NHS trebuie să se ocupe de fiecare cetățean englez și galez care este rănit”, a spus magistratul.

Un purtător de cuvânt al Essex Partnership University NHS Foundation Trust a declarat: „Echipa noastră juridică este în proces de revizuire a îndrumărilor primite de la avocați și va face o recomandare cu privire la un recurs în timp util”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 3]

Boris Johnson, anunț șocant: Rusia plănuiește cel mai mare război din Europa

Boris Johnson, anunț șocant: Rusia plănuiește cel mai mare război din Europa

regina elisabeta COVID

Regina Marii Britanii este bolnavă de COVID